11 bănci au fost amendate cu 550.000 lei de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului pentru practici înşelătoare de calcul al ratelor
11 bănci din România au fost amendate cu 550.000 lei de comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), pentru practici înşelătoare de calcul al ratelor.
11 bănci din România au fost amendate cu 550.000 lei de comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), pentru practici înşelătoare de calcul al ratelor.
Potrivit ANPC, cei 11 operatori economici sunt ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank şi BRD Groupe Societe Generale.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, marţi, că a verificat modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.
Până în acest moment, au fost verificate 11 bănci din României, la care ANPC a identificat fapte contravenţionale, respectiv practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plpteau, de fapt, preponderent dobândă.
„Dacă fie şi unui singur consumator i-a fost dată întreaga viaţă peste cap, ca urmare a dorinţei acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligaţi să îi fim alături. În cazul de faţă, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susţinători ai unui întreg sistem bancar şi mai puţin ai lor înşişi. Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plăteşti dobânzi şi foarte puţin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod raţional şi în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară. Sub aceste aspecte, astăzi sancţionate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă şi interese de grup, şi o atitudine cartelară. Vom transmite şi Consiliului Concurenţei cele constatate de către colegii noştri pentru a face şi dânsii o analiză a întregii situaţii. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume. În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici şi suntem pregătiţi inclusiv de o luptă în instanţă pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheaţi de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă cele 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus emiterea unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
Aplicând această măsură, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar se şi asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro