Creşterea Chinei a fost tratată ca o fatalitate timp de decenii. Totul devenea tot mai mare - influenţa sa culturală, ambiţia geopolitică, populaţia - şi părea gata să continue până când lumea va fi refăcută după chipul Chinei. Fundamentul acestei ascensiuni de neoprit a fost economia sa înfloritoare, care a permis Beijingului să îşi arate puterea în alte domenii. Dar acum, economia Chinei se ofileşte, iar viitorul imaginat de Beijing este redus la minimum odată cu el, scrie Insider. 

Cel mai clar semn al acestei diminuări este agravarea problemei deflaţiei în China. În timp ce americanii sunt îngrijoraţi de inflaţie, sau de creşterea prea rapidă a preţurilor, factorii de decizie politică de la Beijing se agită pentru că preţurile scad. Indicele preţurilor de consum a scăzut în ultimele trei luni, cea mai lungă serie deflaţionistă din 2009 încoace. În cursa pentru supremaţia economică globală, deflaţia este un jug în jurul gâtului Beijingului. Este un semn că modelul economic chinezesc s-a epuizat şi că este necesară o restructurare dureroasă. Dar, dincolo de problemele financiare, scăderea preţurilor este un semn al unei stări de rău mai profunde care afectează poporul chinez.

"Deflaţia din China este deflaţia speranţei, deflaţia optimismului. Este o depresie psihologică", mi-a spus Minxin Pei, profesor de ştiinţe politice la Claremont McKenna College.

Consecinţele nu vor fi limitate la graniţele Chinei. Deoarece în ultimele decenii creşterea economică a acestei ţări a făcut ca banii să se răspândească în întreaga lume, contracţiile sale creează un ecou pe pieţele globale. Investitorii străini care au contribuit la ascensiunea Chinei fug pentru a evita să se molipsească de această situaţie, iar guvernele din întreaga lume încep să pună sub semnul întrebării povestea Chinei, delfinul. Ceea ce face Beijingul - sau nu face - pentru a combate această decădere va determina cursul polilor de putere la nivel mondial pentru deceniile următoare.

Flirtând cu dezastrul

Poate părea contraintuitiv, mai ales având în vedere experienţa occidentală din ultimii ani, dar deflaţia este în multe privinţe mai înfricoşătoare decât inflaţia. Inflaţia apare atunci când există o cerere prea mare pentru prea puţine produse - oamenii vor să cumpere lucruri, dar pur şi simplu nu există suficiente produse pentru toată lumea. În schimb, deflaţia are loc atunci când există o mulţime de bunuri şi servicii disponibile, dar nu există suficientă cerere. În acest caz, companiile sunt obligate să reducă preţurile pentru a-i atrage pe consumatori să vină şi să cheltuiască. Fiecare economie trece prin recesiuni sau recesiuni - perioade de scădere a cererii şi de scădere a încrederii care obligă companiile să îşi scoată marfa la vânzare - dar deflaţia susţinută este ceea ce se întâmplă atunci când aceste boli se simt ca acasă şi decid să rămână.

Îngrijorările legate de deflaţie în China au început serios în vară. Preţurile de consum s-au contractat cu 0,3% în iulie, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, ceea ce nu s-a mai întâmplat din perioada de vârf a pandemiei. În timp ce alte economii avansate decolau prea repede, China dădea semne că s-ar putea să se împotmolească. Preţurile păreau să se stabilizeze în august - până când preţurile la carnea de porc au început să scadă dramatic, împingând în jos indicele agregat al preţurilor în octombrie, noiembrie şi decembrie. Totuşi, existau unele speranţe pentru factorii de decizie politică, deoarece o mare parte din deflaţie a fost determinată de preţurile la carnea de porc, care sunt extrem de volatile în China. Dar datele recente arată că inflaţia de bază, care exclude categoriile mai volatile, cum ar fi alimentele şi energia, este la fel de anemică, crescând cu doar 0,6% de la an la an în decembrie.

Charlene Chu, director şi analist senior la Autonomous Research, a declarat că întrebarea majoră pentru Beijing este dacă scăderea preţurilor va continua până în 2024 sau dacă ţara ar putea reaprinde o parte din cerere. Ea nu avea speranţe pentru aceasta din urmă.

"Înclin spre o continuare a presiunilor deflaţioniste, dar datele vor continua să meargă înainte şi înapoi pe parcursul anului", mi-a spus Chu prin e-mail.

Totuşi, principala problemă a Chinei este datoria, în special în sectorul imobiliar, care reprezintă între 25% şi 35% din PIB-ul ţării. Anii de construcţie excesivă - de aproximativ dublul populaţiei, potrivit unor estimări - şi încetinirea creşterii demografice au dus la prăbuşirea preţurilor. Problemele din sectorul imobiliar au devastat bilanţurile gospodăriilor chineze - multe dintre acestea şi-au investit o mare parte din economii în proprietăţi - şi au afectat restul economiei.

"Chinezii au 70% din active în locuinţe, aşa că vă puteţi imagina efectul asupra încrederii", mi-a spus Wei Yao, economist şef la Société Générale. "Acesta este factorul pentru care această deflaţie ar putea fi de lungă durată".

Faptul că şi-au văzut investiţiile scufundându-se a determinat mulţi oameni să nu mai cheltuiască. În urmă cu 15 ani, Wall Street presupunea că, în cele din urmă, consumatorul chinez va deveni dictatorul economiei globale. Acum, ei se ascund. Chiar şi atunci când ţara a ieşit din îngheţul profund al politicii sale "Zero COVID", creşterea vânzărilor cu amănuntul a fost dezamăgitoare în comparaţie cu proiecţiile unor analişti.

"Cred că este nerealist să credem că presiunea deflaţionistă va dispărea când există încă atât de multă presiune asupra preţurilor proprietăţilor şi consumatorii sunt în modul de economisire", a spus Chu.