Acţiunile OMV Petrom au revenit pe creştere, după două zile de scădere

Autor: Stefan Musgociu Postat la 21 noiembrie 2013 134 afişări

Bursa a crescut cu 0,23%, iar acţiunile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 1,12% şi au recuperat o parte din corecţia din ultimele două zile după anunţul privind vânzarea de către BERD a 1,6% din titlurile companiei.

Acţiunile OMV Petrom au revenit pe creştere, după două zile de scădere

Bursa a crescut cu 0,23%, iar acţiunile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 1,12% şi au recuperat o parte din corecţia din ultimele două zile după anunţul privind vânzarea de către BERD a 1,6% din titlurile companiei.

Piaţa a scăzut cu 1,11% în această săptămână, astfel că indicele general al BVB, BET-C, este cu 1,31% nivelul de la finalul lunii octombrie şi cu 15,51% peste închiderea anului trecut.

Acţiunile OMV Petrom au crescut cu peste 1% încă din primele minute ale şedinţei de vineri după ce miercuri şi joi au scăzut cumulat cu 6,66%, în urma informaţiilor că un investitor vrea să vândă 0,81% din titlurile companiei. La fel ca în precedentele şedinţe, volumele de transfer cu acţiunile OMV Petrom au fost ridicate.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi seară că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru care va încasa 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare. BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

Tranzacţiile efective au fost procesate vineri în sistemul bursei după închiderea pieţei principale, astfel că lichiditatea bursei a urcat de la 38,3 milioane lei (8,6 milioane euro), la 423,9 milioane lei (95,2 milioane euro).

BERD a vândut pachetul de 1,62% din acţiunile OMV Petrom prin 179 de tranzacţii.

Cele mai mari două transferuri au vizat pachete de aproximativ 100 milioane de acţiuni (0,17% din titlurile companiei), pentru care cumpărătorii au plătit fiecare circa 42 milioane lei (9,4 milioane euro). Încă un pachet mai mare, de 60 milioane de titluri (0,1% din acţiunile OMV Petrom), a fost cumpărat cu 25,2 milioane lei (5,6 milioane euro).

La închiderea pieţei principale, acţiunile OMV Petrom erau cotate la 0,451 lei, preţ cu 1,12% peste închiderea de joi. Operaţiunile realizate vineri cu titlurile companiei au cumulat aproape 9,4 milioane lei.

"Rezultatele OMV Petrom sunt foarte bune, iar în piaţă au apărut investitori pe termen mediu (atât de retail, cât şi instituţionali), stimulaţi de scăderea dobânzilor la depozitele bancare", a delcarat pentru MEDIAFAX directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,37%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,97% peste ziua precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu doar 0,13% peste nivelul de joi.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,38%, în timp ce indicele extins BET-BK a avansat cu 0,32%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 38,3 milioane lei (8,6 milioane euro), de două ori mai puţin decât transferurile din ziua anterioară, de 82,8 milioane lei (18,6 milioane euro). Două treimi din lichiditatea de vineri a fost asigurată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (12,5 milioane lei), OMV Petrom (9,4 milioane lei) şi Romgaz (3,3 milioane lei).

"Era previzibil să apară această situaţie. La fel a fost în toate ofertele (Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Romgaz), trei - patru zile au fost tranzacţii, după care lichiditatea a revenit încet - încet la situaţia iniţială. Este clar că soluţia pentru lichiditatea zilnică la BVB nu sunt ofertele publice", a mai spus şeful BT Securities.

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,17%, la 0,8 lei după ce joi, ultima zi a ofertei pentru răscumpărarea a 4,35% din titluri, cotaţia a urcat cu 2,6%.

"Sunt unii clienţi care îşi răscumpăra pachetele vândute în ofertă, pe de altă parte se aşteaptă AGA din 22 noiembrie şi este interesant cum va arăta strategia Franklin Templeton pentru menţinerea unei diferenţe de aproximativ 15% între preţul din piaţă şi activul net (propunere făcută de cel mai mare acţionar al FP, fondul de hedging Elliott Associates, - n.r.). Până nu se va clarifica acest aspect nu mă aştept la scăderi dramatice ale preţului", a afirmat brokerul de la BT Securities.

Investitorii au plasat 3.384 de ordine de subscriere în ofertă, pentru pachete reprezentând cumulat 76,34% din acţiunile Fondului Proprietatea, operaţiunea fiind suprasubscrisă astfel de 17,5 ori. Fondul va răscumpăra doar 4,35% din acţiuni, pentru 600 milioane lei (134,8 milioane euro). Titlurile sunt răscumpărate la preţul de 1 leu/acţiune, cu 19% sub ultima cotaţie de joi. FP va cumpăra câte 5,7% din acţiunile puse la vânzare de fiecare investitor.

Tranzacţiile vor fi realizate luni, potrivit unui anunţ transmis Bursei de BCR, unul dintre intermediarii ofertei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,62%, la 34,1 lei, iar pe piaţa de la Londra certificatele de depozit (GDR) au avansat cu 0,1%, la 10,31 dolari (34,12 lei).

În precedentele două zile, pe piaţa de la Bucureşti preţul a scăzut cu 1,77% după ce marţi, în ziua listării, cotaţia a urcat cu 15% peste preţul din oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz.

Volumele de titluri tranzacţionate au fost ridicate marţi, în ziua listării, atât pe piaţa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, însă apoi au început să scadă. Pe piaţa de la Bucureşti, investitorii au transferat în vineri 98.771 de acţiuni Romgaz, iar pe bursa de la Londra au fost efectuate operaţiuni cu 56.018 de certificate de depozit. Fiecărui GDR îi corespunde o acţiune Romgaz.

Tranzacţiile de pe piaţa Rasdaq au cumulat 274.000 de lei, faţă de 927.000 de lei. La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în creştere cu până la 0,2%.

Mariana Gheorghe este şefa Petrom şi cel mai puternic manager din România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BURSĂ,
ÎNCHIDERE,
/actualitate/actiunile-omv-petrom-au-revenit-pe-crestere-dupa-doua-zile-de-scadere-11711725
11711725
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.