Administraţia Obama va suspenda programul militar al Pentagonului de a antrena rebeli sirieni
Administraţia Obama va suspenda programul militar de 500 de milioane de dolari al Pentagonului de a antrena şi de a echipa militar rebelii sirieni care să lupte împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic din Siria, potrivit unor oficiali americani citaţi de site-ul publicaţiei The New York Times.
"Nu am fost mulţumit de eforturile recente ale programului", a precizat Ashton Carter, secretarul american al Apărării, în cadrul unei întâlniri organizate vineri, la Londra, cu omologul său britanic, Michael Fallon, pe tema războaielor din Siria şi Irak.
"Astfel, am conceput un număr de diverse abordări", a adăugat Carter, precizând că "veţi auzi de la preşedintele Obama (informaţii despre programul militar) în scurt timp". Reprezentanţii Pentagonului sunt aşteptaţi să anunţe vineri, în mod oficial, finalizarea programului militar, admiţând eşecul acestuia de a crea trupe terestre capabile de combaterea organizaţia teroristă Stat Islamic din Siria, relatează The New York Times.
Un oficial american din Departamentul de Apărare a precizat că nu se vor mai face recrutări pentru aşa-numiţii rebeli moderaţi sirieni pentru programele de antrenament în Iordania, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. În schimb, un centru de antrenament mai mic va fi construit în Turcia, unde un grup de lideri ai opoziţiei vor învăţa manevre de operare din timpul raidurilor aeriene.
Luna trecută, doar "patru sau cinci" rebeli antrenaţi se aflau pe câmpul de luptă din Siria, în condiţiile în care programul, implementat în decembrie 2014, ar fi trebuit să antreneze 5.400 de luptători anual şi 15.000 în următorii trei ani.
Pentagonul a anunţat deja "întreruperea temporară" a transferului de luptători-candidaţi din Siria în centre de antrenament din Iordania şi Turcia. Aproximativ 150 de luptători ai opoziţiei aflaţi în unităţi de antrenament îşi vor încheia instrucţia, afirmă oficiali americani. "Antrenarea a mii de infanterişti nu a constituit o metodă bună, cred că a devenit destul de evident acest lucru acum", a precizat un alt oficial al Administraţiei Obama, citat de publicaţia The New York Times.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro