Apocalipsa dupa Patriciu
Cel mai bogat om din Romania, Dinu Patriciu, a tras miercuri noi semnale de alarma pentru sectorul imobiliar si pentru piata de capital. Prezent la Arad, unde a fost finalizata constructia unei statii de imbuteliere a GPL (gaz petrolier lichefiat) dupa o investitie de peste zece milioane dolari, conform Mediafax, omul de afaceri a facut aprecieri si la adresa economiei autohtone.
Presedintele gurpului Rompetrol a aratat ca preturile necompetitive generate de lipsa de tehnologie performanta sunt una dintre principalele motive pentu criza ce va urma in sectorul imobiliar. Grupul Rompetrol urmeaza sa devina totusi un jucator important pe aceasta piata. In urmatorii doi ani va construi, in asociere cu un fond de investitii imobiliar, un nou sediu central al companiei pe un teren de 150.000 de metri patrati achizitionat in 1991. Pe terenul aflat in spatele Casei Presei vor fi ridicate si cladiri de birouri destinate inchirierii si o mie de apartamente, valoarea totala a proiectului fiind de 200 milioane euro.
In ceea ce priveste piata de capital, omul de afaceri a declarat ca scaderea bursei este abia la inceput, aratand ca nu are incredere in bursa romaneasca. "Nu investesc pe piata de capital din Romania pentru ca este prea scump. Astept sa ajunga la fundul apei, pentru ca de abia a inceput caderea. Si va mai cadea", a declarat Patriciu. Investitiile din piata de capital ale omului de afaceri se gasesc in alte piete, in fonduri de hedging, actiuni si derivate care asigura randamente ridicate pe termen lung.
Pentru astfel de investitii Dinu Patriciu va lansa un fond international de investitii, in care spera sa atraga intre 300 si 600 de milioane de euro in primul an, bani care vor fi plasati in actiuni, fonduri de hedging, imobiliare, energie alternativa si high-tech. Cel mai bogat roman va fi principalul contributor al fondului, prin Rompetrol Holding, iar din echipa investitionala vor face parte "multi romani cu experienta in sectorul financiar-bancar, care au lucrat la New York sau Geneva." Personalitatea juridica a Tailwind Capital Management, cum se va numi fondul, va fi stabilita in offshore-ul Channel Island.
Presedintele Rompetrol a mai aratat ca absenta obligativitatii utilizarii bitumului polimerizat de catre constructori in realizarea sau reabilitarea de drumuri este principala cauza a calitatii slabe a respectivelor lucrari. "Este problema autoritatilor locale sa impuna o calitate sporita a lucrarilor de drumuri, iar problema presei este sa le ceara acestora sa impuna lucrari de calitate pentru interesul cetateanului", a declarat Patriciu. Rompetrol a inceput sa produca bitum polimerizat la rafinaria Vega Ploiesti din noiembrie anul trecut, pretul acestui tip de bitum fiind cu 20% mai mare decat cela al bitumului clasic.
Dupa ce anul trecut omul de afaceri a prognozat ca pretul bariluliu de petrol va ajunge la 100 de dolari intr-un moment in care nimeni nu credea asa ceva, astazi a declarat ca pretul benzinei din Romania va ajunge la 5 lei pe litru daca in urmatoarele luni autoritatile nu vor reduce accizele si nu vor egaliza aceste taxe pentru motorina si benzina. "Masura ar trebui luata in urmatoarele luni, altfel cu siguranta pretul va ajunge la 5 lei pe litru. Este o aritmetica pura, nu trebuie sa o dovedeasca Mama Omida", a declarat Patriciu. Pe piata internationala, barilul de petrol se tranzactioneaza cu circa 108 dolari, iar in Romania litrul de benzina 3,8-4 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro