O familie din Cluj vinde de 23 de ani cremă de gălbenele. Cum au ajuns la 1,6 milioane de euro
Producătorul clujean Cosmetic Plant vizează în acest an o creştere de 10% a afacerilor, în urma investiţiilor în retehnologizare. Afacerea de familie cu o poveste de 23 de ani a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro şi 29 de angajaţi.
POVESTEA AFACERII ÎNCEPE ÎN 1991, CÂND ILEANA MESTER, FARMACISTĂ CU PESTE 20 DE ANI DE EXPERIENţĂ ÎN COSMETOLOGIE, A ÎMPRUMUTAT 1.000 DE DOLARI DE LA O PRIETENĂ, DORINDU-şI SĂ PUNĂ ÎN PRACTICĂ PROPRIILE IDEI. „Convingerea ei era că natura poate conferi o putere suplimentară ştiinţei în crearea produselor cosmetice“, spune Susana Laszlo, director general al Cosmetic Plant. Susana Laszlo, fiica fondatoarei, a început să lucreze în cadrul firmei în 1995, după ce a absolvit Facultatea de Medicină „Iuliu Haţegan“ din Cluj-Napoca şi după ce a urmat rezidenţiatul şi specializarea în pediatrie în Ungaria. La întoarcerea în ţară a decis să nu practice meseria pentru care se pregătise, ci să se alăture mamei sale în dezvoltarea afacerii. „A insistat să parcurg toate etapele businessului, aşa că la început făceam de toate: etichetam, lucram în depozit, ţineam contabilitate primară“, povesteşte Susana Laszlo.
Tot ea povesteşte că începutul nu a fost deloc uşor. Ileana Mester lucra singură, într-o încăpere de circa 40 mp, iar primul ei malaxor a fost confecţionat de un inginer clujean dintr-o oală de fiert rufele; cremele erau create în serii mici, iar etichetele scrise de mână. „Primele creme, pe bază de gălbenele, sunt şi acum printre cele mai bine vândute produse Cosmetic Plant, ceea ce probează corectitudinea previziunilor mamei mele şi a încrederii ei în puterea miraculoasă a naturii“, afirmă Susana Laszlo.
UN PAS IMPORTANT ÎN EVOLUţIA FIRMEI A FOST FĂCUT ÎN 1997, CÂND PRODUCţIA A FOST MUTATĂ ÎNTR-O CLĂDIRE ADECVATĂ; TOT ATUNCI AU FOST CUMPĂRATE şI PRIMELE UTILAJE PROFESIONALE. După aceea, povesteşte reprezentanta Cosmetic Plant, aproape în fiecare an au mai fost cumpărate utilaje, un malaxor, o maşină de dozat sau un utilaj de umplut tuburi; iar afacerea a început să crească treptat. În 2000, producătorul a ajuns la nouă angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 850.000 de lei.
La zece ani de la prima mutare, Cosmetic Plant a încheiat o investiţie de 750.000 de euro pentru construcţia unui nou spaţiu pentru birouri şi producţie. „Dar cum la momentul respectiv clădirea era prea mare pentru nevoile noastre, am închiriat-o“, spune Susana Laszlo. Abia în primăvara anului trecut compania şi-a mutat fabrica, depozitul şi birourile administrative în noua clădire, cu o suprafaţă utilă de 1.700 mp. Capacitatea de producţie a ajuns la 1,5 milioane de produse pe an, „însă va creşte cu 70% în urma proiectului de retehnologizare planificat pentru toamna acestui an, şi anume achiziţia a două utilaje noi“. Investiţia, de 100.000 euro, este cofinanţată de Fondul European de Dezvoltare Regională, 30% fiind fonduri proprii.
Afacerea a crescut, povesteşte Susana Laszlo, „în primul rând prin reinvestirea profitului. Din 2006, an de an, absolut întregul profit a fost destinat dezvoltării şi creşterii afacerii“. Firma a apelat la un singur credit de 100.000 de euro în 2006, care a fost rambursat în întregime până în 2010.
SUNTEM O AFACERE FAMILIALĂ, CARE A PORNIT DE LA ZERO, CU O INVESTIţIE FOARTE MICĂ. Nu dispunem de bugetul unei multinaţionale şi nu avem vechimea celei mai cunoscute companii româneşti din domeniul cosmeticelor, avem însă o echipă bine închegată“, spune directoarea Cosmetic Plant, care deţine 40% din acţiuni. Acelaşi procent este deţinut de sora sa, Katalin-Erzsebet Racz, iar 20% îi revin tatălui, Tiberiu Mester, amândoi fiind consultanţi în afacere. Firma are acum 31 de angajaţi, din care 12 în producţie; „numărul angajaţilor este relativ redus, iar fluctuaţia personalului aproape inexistentă, majoritatea lucrând la noi de peste 10-15 ani“.
O noua provocare pentru manageri: coordonarea si motivarea de la distanta a echipelor
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro