Rezidential: 8.617 euro/mp in Nordul Capitalei
La ora actuala, zona de nord a Capitalei este cea mai scumpa si cu toate acestea cea mai cautata zona rezidentiala. Pe langa cartierele traditionale de locuinte, Dorobanti, Primaverii, Floreasca, Kiseleff sau Soseaua Nordului, a crescut foarte mult interesul pentru zone precum Baneasa, Pipera si chiar Otopeni, Corbeanca si Balotesti
Potrivit analistilor de la compania de consultanta imobiliara Colliers International, cel mai mare pret pe metru patrat pe piata rezidentiala il inregistreaza apartamentele dintr-o cladire in constructie pe strada Gogol (zona Parcului Bordei), 8.617 euro pe metru patrat + TVA, cladire care beneficiaza de majoritatea atuurilor: zona de renume intr-un cartier select si linistit, priveliste, imprejurimi cu verdeata, suprafete mari, finisaje si dotari de un rafinament deosebit.
Preturile ridicate se datoreaza in primul rand preturilor terenului care au atins un nivel extrem de ridicat, fiind comparabil cu cele la care se tranzactioneaza teren in vestul Europei. Un caz elocvent este zona Pipera-Tunari unde, in 10 ani, pretul terenului s-a marit de pana la 200 de ori, crescand de la 5 dolari pe metru patrat la 1.000 de europe metru patrat. De asemenea, in anumite zone din cartierul Primaverii, pretul unui metru patrat de teren poate atinge chiar si 5.000 euro/mp potrivit analistilor Colliers.
Cu toate acestea, foarte multe proiecte rezidentiale noi se dezvolta in nord, cumparatorii fiind inca dispusi sa plateasca un pret mai mare pentru aceasta zona. Pentru a micsora totusi pretul unui metru patrat construit, dezvoltatorii prefera sa construiasca pe verticala, la o densitate ceva mai ridicata. Zona Soseaua Nordului/Herastrau a cunoscut o dezvoltare puternica incepand cu anul 2000, astfel ca, in prezent, clientul isi poate alege de la un studio de 61 mp, la un pret de vanzare de 179.500 euro pana la apartamente de 4 camere, care pot ajunge la 900.000 euro in Scoala Herastrau.
Printre cele mai importante criterii de diferentiere a ansamblurilor de lux se numara amplasamentul. Apropierea de un parc, lac sau padure este din ce in ce mai dorita de clienti. Este adevarat insa ca o zona centrala, exclusivista sau de renume continua sa se situeze in topul preturilor pe metru patrat, datorita epuizarii terenurilor construibile, astfel ca preturile au urcat in zonele de lux pana la 6.000 de euro pe metrul patrat, indiferent de finisaje sau facilitati. Totusi in unele zone de lux ca Soseaua Nordului sau Scoala Herastrau se resimte aglomerarea de cladiri, ceea ce insa nu determina o scadere a preturilor, ci un nivel de pret mai ridicat pentru apartamentele cu orientare catre o priveliste deosebita.
Potrivit Colliers, desi zona de est si cea de vest a capitalei castiga teren, dezvoltarile rezidentiale in nordul Bucurestiului sunt tot mai numeroase, tendinta fiind de mutare si mai spre nord, in zone relativ noi, precum Sisesti, Odai, Jandarmeriei sau Petricani. Ca o caracteristica generala a proiectelor rezidentiale noi din zona de nord, suprafetele de teren utilizate sunt foarte mari, avand o marime minima 10 hectare, putand ajunge insa si pana la 221 de hectare, cum este cazul proiectului Baneasa.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro