Amazon ar vrea să le dea curierilor ochelari cu realitate augmentată

Autor: Iulia Kelt Postat la 12 noiembrie 2024 15 afişări

Amazon ar lucra la ochelari AR pentru şoferii livratori, care ar putea înlocui dispozitivele GPS portabile, scrie Engadget.

Amazon ar vrea să le dea curierilor ochelari cu realitate augmentată

Amazon ar dezvolta ochelari cu realitate augmentată (AR) pentru şoferii săi de livrare, conform unor surse citate de Reuters. Dispozitivul, cunoscut sub numele de cod intern „Amelia”, ar fi o extindere a ochelarilor inteligenţi Echo Frames şi ar avea scopul de a economisi timp la fiecare livrare, îmbunătăţind productivitatea.

Ochelarii AR sunt prevăzuţi cu un ecran încorporat, care oferă instrucţiuni de navigaţie „turn-by-turn” pentru a ghida şoferii atât în timpul condusului, cât şi în clădiri. Utilizarea acestora ar elimina nevoia unui GPS portabil, dându-le voie astfel şoferilor să care mai multe pachete simultan.

Cu toate acestea, lansarea ochelarilor nu este sigură, existând obstacole în ceea ce priveşte integrarea unei baterii care să reziste unui schimb de opt ore şi un design care să prevină oboseala la utilizare. Un alt obstacol este colectarea de date detaliate despre clădiri şi zone rezidenţiale.

Deşi Amazon nu a confirmat existenţa proiectului, un purtător de cuvânt a declarat că firma inovează continuu pentru a îmbunătăţi siguranţa şi experienţa şoferilor livratori, fără a da alte detalii privind tehnologia cu pricina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amazon,
ochelari ar,
curieri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.