În mijlocul acestor turbulenţe, România are un avantaj imens: este al doilea producător de gaze din Uniunea Europeană.

Turcia şi Grecia par că se îndreaptă spre război, cu Ankara anunţând că nu este deschisă la compromisuri şi că va continua să caute, dar mai grabnic, gaze şi petrol într-o zonă a estului Mării Mediterane despre care Atena spune că îi aparţine. Între timp, Grecia a organizat exerciţii militare în regiune, iar Turcia îşi escortează navele de explorare cu vase de război. Apoi, Turcia trâmbiţează descoperirea unor zăcăminte uriaşe de gaze naturale în Marea Neagră care vor schimba balanţa puterilor energetice în sudul Europei.

Acest stat, dependent de importurile de energie, în special din Rusia, se visează un jucător important pe piaţa internaţională. Deocamdată este doar un nod de tranzit al gazelor din Azerbaidjan şi Rusia spre Europa şi un consumator însetat. Cât de importante pot deveni gazele pentru politicieni o de­monstrează tot Turcia: în iulie, gospodăriile turce au ars printre cele mai ieftine gaze din Europa (pre­ţu­­rile s-au situat pe locul doi în funcţie de acest criteriu).

Mediterana va deveni un teren minat şi mai complicat cu intrarea în joc a Israelului, care a ratificat un proiect de conducte subacvatice pentru transportul gazelor naturale descoperite în apele sale către Europa.

Grecia şi Ciprul s-au alăturat iniţiativei, despre care se spune că va scoate din joc Turcia, scrie oilprice.com. Israelul poate deveni astfel un exportator net de gaze şi, pentru prima dată, un jucător major pe piaţa energiei.

Între timp, Rusia şi Germania sunt pe cale să finalizeze un nou gazoduct, Nord Stream 2, care va aduce gaze naturale ruseşti direct în Germania, în pofida protestelor Poloniei şi presiunilor SUA. Conducta dublează una deja exis­tentă, dar construcţia sa vine într-un context politic şi economic complex.

Cu o Ucraină rebelă, Rusia trebuie să construiască rute pentru exportul gazelor naturale către Europa care să ocolească această ţară. Nord Stream şi TurkStream - gazoduct care ajunge în Turcia, de unde gazele ar urma să fie transportate în Bulgaria, Serbia şi Ungaria prin conducte noi - se încadrează în această strategie.

Germania este un consumator uriaş de energie şi are nevoie de gaze naturale pentru tranziţia la o economie cu emisii poluante mai mici. Pe această piaţă au pus ochii şi SUA, care exportă gaze naturale lichefiate în Europa. Cum Berlinul se încăpăţânează să colaboreze cu Rusia, Washingtonul ameninţă Germania şi companiile nemţeşti care lucrează la Nord Stream cu sacţiuni.

Ameninţările vizează inclusiv portul german de unde pleacă vasele ruseşti care montează secţiunile gazoductului pe fundul mării, scopul fiind intimidarea comunităţii locale.

Nord Stream scoate din jocul tranzitului gazelor ruseşti către UE şi Polonia, care încasează comisioane de tranzit pentru gazele ruseşti transportate prin conducta Yamal. Însă Varşovia pare mai puţin interestă de aceste venituri, concentrându-se în schimb pe siguranţa energetică şi pe contrarea răspândirii influenţei ruse spre vest.

În aceste condiţii, Polonia renunţă la contractele cu Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze, îmbrăţişând importurile de gaze lichefiate americane. Varşovia a anunţat în mod repetat că nu va mai cumpăra gaze ruseşti după 2022, când va expira un contract de import pe termen lung cu Gazprom. Va conta pe livrările de GNL din SUA şi Qatar şi pe importurile din Norvegia.

Polonia a reuşit să-şi reducă dependenţa de importurile de gaze din Rusia de la 89% din importurile totale în 2016 la 60% în 2019, notează Financial Times. Companiile poloneze pot asigura o treime din consum.

Anul acesta, Polonia şi Lituania au început construirea unei infrastructuri de interconectare a reţelelor de transport de gaze, proiect prin care Varşovia speră să facă din cea mai mare economie est-europeană un jucător dominant pe piaţa energiei din regiune, unul care se poate lupta mai bine cu Gazprom.

Cea mai dificilă secţiune a fost deja realizată. Interconectorul va da Poloniei acces la piaţa baltică şi finlandeză. Proiectul ar trebui să fie gata anul viitor.

Aceste eforturi au fost descrise de critici ca fiind mai degrabă politice decât ca având justificare economică, însă cert este că aduc companiilor poloneze avantaje semnificative în eventualele negocieri cu Gazprom.

GNL americane au adus iniţial speranţă şi Ucrainei, însă aceasta insistă în ultima vreme pe majorarea importurilor din UE.

În acest context, România este prezentă ca al doilea producător de gaze naturale din Uniune în primul trimestru al acestui an, cu o producţie de 2,5 miliarde de metri cubi, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize a Direcţiei Generale pentru Energie a Comisiei Europene. Pe primul loc s-a situat Olanda, cu o producţie de 7,2 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă o reducere de 33% în raport cu volumul din trimestrul similar al 2019. Locul trei a revenit Germaniei - 1,3 miliarde de metri cubi. În UE, cele mai mici preţuri la gaze le-a avut anul trecut Ungaria, urmată foarte îndeaproape de România. În Europa, gazele cele mai ieftine le au Georgia, Turcia, Ucraina, Moldova şi Serbia. Aceste ţări nu sunt producători care să conteze în vreun fel pe scena regională, dar importă gaze din Rusia sau Azerbaidjan. Studiul relevă că la nivelul UE, producţia de gaze s-a diminuat cu 23% în primul trimestru, ceea ce reflectă creşterea dependenţei de importuri. Importurile de gaze din Rusia prin intermediul gazoductelor au coborât cu 23% şi au reprezentat 40% din importurile extracomunitare. Aceasta este cea mai scăzută pondere din ultimii şase ani, însă Rusia a rămas principalul furnizor.

Cât despre SUA, de la începutul anului până în iulie cumpărătorii de GNL au anulat peste 100 de transporturi americane în condiţiile în care preţurile pentru combustibil s-au prăbuşit la minime record în Europa şi Asia în contextul scaderii cererii din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit Reuters. Însă exporturile sunt aşteptate să-şi revină în următoarele luni.