Arafat, la metrou: 172 de persoane au fost evacuate, 25 au fost asistate medical

Autor: Dorin Oancea Postat la 24 mai 2022 366 afişări

Ca urmare a incendiului care a avut loc la metrou marţi dimineeaţă, 172 de călători au fost evacuaţi iar 25 de persoane au fost asistate medical, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, prezent la staţia de metrou Piaţa Romană.

Arafat, la metrou: 172 de persoane au fost evacuate, 25 au fost asistate medical

Arafat a precizat că nu sunt victime, toţi călătorii fiind evacuaţi.

Colonelul Orlando Şchiopu, comandatul intervenţiei a precizat că incendiul a fost anunţat la ora 8:43, a fost declanşat planul roşu şi pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale la trei staţii de metrou. Incendiul, produs la nivelul unei cutii electrice la nivelul şinei, a fost lichidat.

La faţa locului au ajuns şi 31 de echipaje de ambulanţă, care au acordat asistenţă persoanelor expuse la fum sau care au suferit atacuri de panică. Două persoane au fost transportate la spitalul Floreasca.

În zona a fost adus şi un spital mobil.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
metrou,
incendiu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.