Austriecii de la PORR construiesc centura de sud-est a municipiului Arad, investiţie de 308 mil. lei
PORR Construct, unul dintre cei mai mari constructori prezenţi pe piaţa locală, a câştigat contractul pentru execuţia lucrărilor la centura de sud-est a municipiului Arad, în lungime de 11 km, valoarea investiţiei fiind de 308 mil. lei (62 mil. euro). Durata de execuţie a proiectului este de un an şi jumătate de la data începerii lucrărilor.
’’A fost emisă autorizaţia de construcţie pentru centura de sud-est a municipiului Arad, un proiect al Consiliului Judeţean. După construirea celor 11 kilometri, care vor include un nou pod peste Mureş, la Fântânele, şi un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, municipiul Arad va avea un inel integral de centură. Urmează predarea amplasamentului către constructor, firma PORR, care are la dispoziţie un an şi jumătate pentru finalizarea lucrării’’, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Compania PORR Construct a câştigat la începutul acestui an şi contractele pentru execuţia lucrărilor la centurile din Zona Metropolitană Oradea (ZMO), investiţie totală de peste 192,6 mil. lei (aproximativ 39 mil. euro). Finanţarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional. Studiul de fezabilitate şi proiectele tehnice aferente proiectului au fost deja realizate, Consiliul Judeţean Bihor asumându-şi realizarea celor trei drumuri noi de legătură în Zona Metropolitană Oradea în parteneriat cu cele trei primării pe raza cărora trec drumurile, respectiv Oşorhei, Nojorid şi Sântandrei.
Tot anul acesta, PORR Construct a câştigat un contract de 81,6 mil. lei (16,5 mil. euro), fără TVA, pentru construirea unui inel rutier, cu o bandă pe fiecare sens de circulaţie, în zona metropolitană a muncipiului Oradea. Execuţia lucrărilor va fi realizată pe două loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri şi este cuprins între Nojorid şi viaductul care va fi construit peste DN76, la ieşirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum, de 8 kilometri, porneşte de la acest viaduct şi ajunge în Oşorhei, ocolind localităţile Băile 1 Mai şi Cheriu. Licitaţia pentru lotul 2 a fost câştigată tot de compania austriacă PORR Construct.
PORR Construct a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 1,251 mld. lei, o piedere netă de 6,8 mil. lei şi cu un număr mediu de 1.133 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Pe segmentul proiectelor private, PORR a încheiat construcţia birourilor Orhideea Towers de la Grozăveşti, dezvoltate de austriecii de la CA Immo, dar şi a ansamblului Bucharest Business Garden, dezvoltat de Vastint.
Pe rezidenţial, PORR Construct lucrează la proiectul Vox Vertical Village din Timişoara, dezvoltat de Werk Property Group, o companie controlată de omul de afaceri Virgil Tornoreanu şi de investitorul turc Ruhat Kemaloglu. În afară de construcţii, PORR are în România şi două fabrici de asfalt, în Arad şi Buftea (lângă Bucureşti).
Pe piaţa construcţiilor din România, PORR rivalizează îndeaproape cu românii de la Bog’Art, cu austriecii de la Strabag, dar şi cu firme precum CON-A din Sibiu (deţinută de Mircea Bulboacă), Construcţii Erbaşu (Cristian Erbaşu), Hidroconstrucţia şi altele. PORR Construct a câştigat în 2021 contractul pentru realizarea secţiunii 4, cu o lungime de circa zece kilometri, din autostrada Sibiu-Piteşti, parte a coridorului IV paneuropean.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro