Autoturismele din România la control: Anunţul făcut de RAR pe care trebuie să-l ştie toţi şoferii

Autor: Alexandru Nanu Postat la 15 martie 2023 504 afişări

Autoturismele din România la control: Anunţul făcut de RAR pe care trebuie să-l ştie toţi şoferii

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2022, 76.440 de vehicule la nivelul întregii ţări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la:

• instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%);

• emisiile poluante (22,65%);

• punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%);

• vizibilitate (12,6%)

• şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident.

Aproximativ 3% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2022, au fost aplicate 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule şi 408 ITP-uri au fost anulate.

***

În Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost verificate, în perioada menţionată, 4.887 de vehicule. Dintre acestea, 78,6% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 1.200 (24,56%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 18,93% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 11,58% aveau probleme legate de identificare şi 4,89% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în această regiune au fost aplicate 3.571 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 3.207 certificate de înmatriculare.

În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

RAR atrage atenţia că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
masini,
trafic,
verificari,
deficiente,
probleme

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.