Avocatul Elenei Udrea, după condamnarea fostului ministru: Absurdă şi ieşită din limitele legii
Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, spune că hotărârea magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti este absurdă şi ieşită din limitele legii şi va declara apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat, marţi, după condamnarea la 8 ani de închisoare a clientei sale, că va face apel la ÎCCJ, pentru că decizia este „absurdă” şi „ieşită din limitele legii”.
„Nu am vorbit încă cu doamna Udrea. Am susţinut în faţa instanţei că acuzaţiile sunt absurde. Acum nu pot să spun altceva decât că această hotărâre judecătorească este una absurdă. Motivarea sumară pe care a făcut-o în şedinţă publică este ieşită din limitele legii. Sigur că vom declara apel şi să sperăm că la ÎCCJ lucrurile vor fi puse în ordine şi în lege”, a spus Veronel Rădulescu, la Antena 3.
Avocatul spune că este exagerată condamnarea, care, în opinia sa, s-a făcut în baza unui raport Greco.
„Raportându-ne la faptele şi persoanele care au fost trimise în judecată, din punctul meu de vedere judecata trebuia să se mărginească la acestea. Apropo de acel folos necuvenit (din motivarea citită de instanţă – n.r.), care are un sens şi un înţeles clar, cum explicaţi faptul că instanţa, deşi recunoaşte că în Codul Penal în baza cărora s-au emis condamnările textul de lege, nu incriminează folosul obţinut pentru altul? Cu toate acestea, instanţa consideră că România era parte din nişte tratate internaţionale care priveau obligativitatea de a introduce în textul de lege şi acest aspect şi că s-ar fi discutat într-un raport Greco că ar fi fost acoperit şi acest aspect.
Eu cred că suntem într-adevăr în sfera absurdului să condamni pe cineva bazându-te pe un raport Greco. Este exagerat”, a mai spus Veronel Rădulescu.
Elena Udrea a fost condamnată, marţi, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind campania din 2009, iar fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, la 5 ani cu executare. Dan Andronic a fost achtat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro