Bacău: Tânăr arestat după ce a tras cu un pistol într-un bar când i s-a adus nota de plată
Un tânăr de 22 de ani, din judeţul Neamţ, a fost arestat preventiv, miercuri după-amiază, după ce a tras cu un pistol deţinut ilegal într-un bar din oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău, când i s-a adus nota de plată, ulterior bărbatul fugind din local.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, incidentul a avut loc într-un bar din oraşul Târgu Ocna, în momentul în care ospătarul, de altfel singura persoană aflată în localul respectiv, i-a adus nota de plată tânărului de 22 de ani.
Pentru a nu plăti consumaţia şi a-l speria pe ospătar, tânărul a scos pistolul şi a tras în sus, după care a fugit din bar.
Ulterior, angajatul localului a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat Poliţia, care a început căutarea tânărului.
”Persoana suspectată de comiterea faptei a fost identificată, asupra sa fiind găsit un pistol cu aer comprimat. Tânărul nu deţinea documente pentru respectiva armă, pe care a introdus-o ilegal în ţară în cursul anului trecut”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
Prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, tânărul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de Judecătoria Oneşti, pentru uz de armă neletală, nerespectarea armelor şi muniţiilor şi contrabandă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană