Băieţel de 3 ani, găsit mort după ce a fost lăsat toată ziua în maşină, la 34 de grade Celsius
Un băieţel de 3 ani a murit după ce a fost lăsat toată ziua în maşină, la 34 de grade Celsius. Poliţia din New South Wales spune că băiatul a stat în maşină pe tot parcursul întregii zile, înainte ca cel care l-a uitat acolo să revină la vehicul.
Băieţelul a murit după ce a rămas închis într-o maşină, în Sydney. Paramedicii din New South Wales l-au găsit pe copilul de 3 ani fără suflare şi au declarat decesul la faţa locului, scrie Mirror.
Poliţiştii au declarat că au fost alertaţi de un bărbat cunoscut de copil, după ce s-a întors la maşină. Copilul fusese lăsat acolo pe tot parcursul zilei, a precizat poliţia.
"A fost stabilită o scenă a crimei şi este în curs de desfăşurare o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs incidentul. Bărbatul a fost dus la secţia de poliţie din Campbelltown, unde asistă poliţia”, a declarat poliţia.
Tragedia s-a petrecut în timpul unei zile caniculare în Sydney, când temperaturile maxime au depăşit 30 C. Zonele din apropiere au înregistrat maxime de 33,9 grade Celsius după-amiaza.
Organizaţia caritabilă pentru siguranţa copiilor Kidsafe a declarat că în Australia, în fiecare an, peste 5.000 de copii trebuie să fie salvaţi din maşini. "Abandonarea copiilor într-o maşină - chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp - poate fi fatală", arată Kidsafe: „Copiii sunt deosebit de expuşi riscului, deoarece pot pierde rapid lichide, se pot deshidrata şi pot suferi de insolaţie".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro