Băsescu: Prin atacurile teroriste din Franţa s-a declanşat un război împotriva Europei

Autor: Vasile Măgrădean, Adina Oşan Postat la 14 noiembrie 2015 98 afişări

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, referitor la atacurile teroriste de la Paris că, prin acestea ”s-a declanşat un război împotriva Europei".

Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o întâlnire zonală a Mişcării Populare (MP), care a început cu intonarea imnului României şi cel al Franţei şi cu un moment de reculegere.

"Vreau să ţinem un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv şi pentru cei care au murit azi-noapte (vineri noaptea - n.r.) în atacurile teroriste dramatice din Franţa, prin care s-a declanşat un război împotriva Europei”, a spus Băsescu.

Sâmbătă, la Cluj-Napoca, are loc şedinţa Colegiului Naţional al Mişcării Populare, desfăşurată la un hotel din oraş, şi care va fi urmată de întâlnirea zonală a MP, la Cinema "Florin Piersic”.

Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Cifrele bilanţului atentatelor din Franţa variază între 128 şi 153 de morţi, conform diverselor surse. Un oficial de la Primăria Parisului a anunţat în cursul nopţii 140 de morţi.

MAE a anunţat sâmbătă că doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris, informaţia fiind confirmată de autorităţile franceze. De asemenea, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei, persoana în cauză primind îngrijiri la un spital din Paris şi fiind externată în cursul dimineţii.

Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional în Franţa, în urma atentatelor comise la Paris.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BĂSESCU,
ATENTATE,
FRANŢA
/actualitate/basescu-prin-atacurile-teroriste-din-franta-s-a-declansat-un-razboi-impotriva-europei-14886343
14886343
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.