BCR, profit net de 424 mil.lei în T1 2021, în uşoară scădere cu aproape 1%, şi venituri nete de 593,8 mil.lei, mai mici cu 0,7%. Sergiu Manea, CEO: ”Creşterea interesului companiilor pentru investiţii ne dă încredere că această pandemie este un test al maturizării pe care economia îl va trece cu bine”

Autor: Roxana Rosu Postat la 30 aprilie 2021 54 afişări

BCR, profit net de 424 mil.lei în T1 2021, în uşoară scădere cu aproape 1%, şi venituri nete de 593,8 mil.lei, mai mici cu 0,7%. Sergiu Manea, CEO: ”Creşterea interesului companiilor pentru investiţii ne dă încredere că această pandemie este un test al maturizării pe care economia îl va trece cu bine”

BCR a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 424,6 milioane de lei (87 milioane de euro), în uşoară scădere cu aproape 1% faţă de perioada similară din 2020, când banca a raportat un rezultat de 428,3 milioane de lei (89,3 milioane de euro), pe fondul eliberării de provizioane de risc de credit mai mici, în timp ce performanţa operativă s-a îmbunătăţit pe baza continuării creşterii puternice a creditării.

„Într-o perioadă de schimbare accelerată, cel mai important lucru rămâne modul cum interacţionăm cu publicul. Înţelegem necesitatea oamenilor de a lua decizii informate pentru a avea o viaţă mai bună şi acţionăm ca nişte consilieri pentru alegeri financiare inteligente, prin toate mijloacele posibile: online, video, social media şi în sucursale. Le mulţumesc colegilor pentru flexibilitatea şi creativitatea lor în acest demers.Clienţii caută accesibilitate, rapiditate şi convenienţă, şi le mulţumim că ne provoacă să fim mai buni şi mai eficienţi. Creăm procese intuitive prin laboratoare digitale agile şi prin dezvoltarea ecosistemului evolutiv George, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii.Creşterea interesului companiilor pentru investiţii, care reprezintă jumătate din finanţările noi acordate în primul trimestru, ne dă încredere că această pandemie este un test al maturizării pe care economia îl va trece cu bine”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 10,7% până la 487,1 milioane de lei (99,8 milioane de euro), ca urmare a unor venituri operaţionale mai mari şi a unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a scăzut cu 0,7%, până la 593,8 milioane de lei (121,7 milioane de euro), determinat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară, parţial compensat de volume mai mari de credite şi depozite, atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate.

Venitul operaţional a crescut cu 3,6% până la 882,9 milioane de lei (180,9 milioane de euro).

Cheltuielile administrative s-au diminuat cu 3,9%, la 395,8 milioane de lei (81,1 milioane de euro), mai ales ca urmare a impactului pozitiv din deconsolidarea subsidiarei CIT One, cât şi datorită contribuţiei anuale uşor mai mici la fondul de garantare a depozitelor în 2021

Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 44,8% în T1 2021, faţă de 48,3% în T1 2020.

Rata creditelor neperformante a rămas relativ stabilă la 4,4% în martie 2021 faţă de 4,5% în decembrie 2020. 

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 2,5% faţă de finalul anului 2020, până la 44 miliarde lei (8,95 mld.euro), evoluţie susţinută atât în creditarea retail (+1,2% faţă de decembrie 2020), cât şi în cea corporate (+5% faţă de decembrie 2020).

Pe segmentul de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 2 miliarde de lei în T1 2021. Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 17% an pe an, în principal datorită produsului ipotecar Casa Mea care reprezintă 66% din total.

Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 19,5% an pe an în T1 2021, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 5,1% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 1 miliard de lei în T1 2021, din care 47% au fost credite pentru investiţii. 

Motorul principal a fost avansul stocului de finanţări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing), care a crescut cu 17,6% an pe an, atingând valoarea de 7,3 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) la 31 martie 2021, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi şi pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum şi a participării BCR în programul IMM Invest.

De asemenea, finanţarea sectorului public a crescut cu 17,7% an pe an, a sectorul imobiliar cu 6,1% an pe an şi a companiilor mari cu 2,4% an pe an.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 1,6% până la 65,9 miliarde de lei (13 mld.euro), după avansul depozitelor retail (Ă1,3% faţă de decembrie 2020), în timp ce depozitele corporate au rămas la acelaşi nivel faţă de 31 decembrie 2020.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
depozite,
scadere,
clienti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.