Belgia va taxa avioanele private şi zborurile pe distanţe scurte
Belgia va impune noi taxe pentru avioanele mai vechi şi mai zgomotoase, precum şi pentru avioanele private şi zborurile pe distanţe scurte, în încercarea de a reduce poluarea fonică şi a aerului, potrivit unei declaraţii guvernamentale citată de Reuters.
În prezent, avioanele care utilizează aeroportul din Bruxelles trebuie să plătească o taxă stabilită în funcţie de nivelul de zgomot generat la decolare şi aterizare. Până acum, avioanele mici, cum ar fi avioanele private, au fost scutite.
Noul sistem de taxe, care va intra în vigoare de la 1 aprilie 2023, face ca taxele să depindă nu doar de zgomot, ci şi de nivelurile de poluare a aerului şi de emisii de gaze cu efect de seră, precum şi de destinaţie.
Taxele vor creşte pentru zborurile mai scurte de 500 km.
"Poluarea fonică resimţită de rezidenţii din apropierea Aeroportului Naţional din Bruxelles, indiferent dacă locuiesc în Flandra, Bruxelles sau Valonia, nu poate rămâne aşa cum este", a declarat Georges Gilkinet, viceprim-ministru şi ministru însărcinat cu transporturile, într-un comunicat.
Aviaţia de afaceri reprezintă 12% din întregul trafic aerian din Belgia, potrivit Asociaţiei Europene a Aviaţiei de Afaceri.
Deşi la nivelul UE nu există încă nicio reglementare care să taxeze avioanele corporative pentru emisiile de gaze cu efect de seră, Franţa a promovat această idee încă din vară.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro