BestJobs: Legislaţia legată de pachetele de beneficii extra-salariale se modifică în 2023. În 2022, companiile au început să ofere tot mai des beneficii personalizate candidaţilor

Autor: Roxana Rosu Postat la 23 noiembrie 2022 40 afişări

BestJobs: Legislaţia legată de pachetele de beneficii extra-salariale se modifică în 2023. În 2022, companiile au început să ofere tot mai des beneficii personalizate candidaţilor

Provocările socio-economice din 2022 au crescut importanţa beneficiilor extra-salariale personalizate pentru angajaţi, iar din 2023 pachetele de beneficii se pot schimba conform noii legislaţii, potrivit reprezentanţilor platformei BestJobs.

„Noua legislaţie va aduce mai multe schimbări în 2023, precum modificarea plafonului neimpozabil pentru beneficii extra-salariale, prevăzută de ordonanţa nr. 16/2022. Cu alte cuvinte, pentru anumite tipuri de beneficii, din ianuarie 2023, angajatorii vor fi nevoiţi să se încadreze într-un plafon lunar de 33% din salariul de bază al angajaţilor, neimpozabil. Deşi cele mai comune dintre beneficiile primite de angajaţi, precum tichetele de masă sau tichetele cadou nu se vor raporta la acel plafon, recomandăm ca angajatorii să le păstreze în pachetul acordat sau să evalueze necesitatea lor în funcţie de preferinţele angajaţilor”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Chiar dacă angajaţii au acum acces la un pachet mixt de beneficii, anunţurile de joburi menţionează în continuare beneficii tradiţionale precum tichete de masă (70%), bonusuri de performanţă (62%), asigurare medicală (57%), dar şi cursuri de specializare sau de dezvoltare personală (60%). Pe aceste liste, se numără totodată şi teambuilding-urile (40%), primele de sărbători (50%) şi laptop sau telefon mobil (47%).

În ultimii ani, pachetul de beneficii suplimentare s-a diversificat, adăugând program flexibil, plata utilităţilor de acasă sau gustări la birou. Astfel, de anul trecut şi până acum, numărul anunţurilor care precizează beneficii de well-being a crescut cu peste 15%. În plus, angajatorii ţin cont şi de nevoia tot mai mare de flexibilitate a angajaţilor, facilitând munca de la distanţă chiar şi în cazul lucrătorilor cu baze de date şi oferind un program flexibil.

„În 2022 a fost o provocare pentru companii să găsească talentele potrivite. Din acest motiv, angajatorii au încercat să adapteze pachetele de beneficii cât mai eficient, atât pentru nevoile candidaţilor, cât şi pentru maximizarea bugetului intern. Spre exemplu, pentru un angajat cu copii mici, pachetul poate cuprinde program flexibil, zile libere suplimentare, asigurare medicală şi extinderea acestui beneficiu şi către membrii familiei, acces la evenimente pentru copii, bonusuri şi prime de sărbători şi chiar bonus pentru grădiniţă sau bonă. Tot aşa, un alt angajat poate opta pentru abonament la sală, asigurare medicală şi contribuţie la pensia privată. Practic, candidaţii pot alege pachetul care se potriveşte nevoilor şi stilului lor de viaţă, simţind cu adevărat beneficiile pentru ei”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Şapte din zece anunţuri precizează posibilitatea de a lucra remote atunci când angajatul simte nevoia, 37% oferă ca beneficiu personalizarea programului de lucru, iar aproape 40% pun la dispoziţie cafea şi gustări pentru angajaţii de la birou.

Mai mult, angajaţii care lucrează permanent sau preponderent de acasă pot beneficia de plata utilităţilor (5%), pe când cei ce vin la birou pot primi compensaţii pentru transport (30%).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
beneficii,
angajati,
angajatori,
pachet

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.