Bioniq, o companie londoneză de nutriţie, a cumpărat VAHA, un business cofondat de un român, care vinde „al treilea ecran inteligent” al casei, după smartphone şi TV
VAHA, o companie cofondată de Călin Popescu, un român stabilit în Germania, a fost cumpărată recent de o companie axată pe suplimente alimentare cu sediul în Londra.
Călin Popescu a transformat, după cum spunea chiar el într-un interviu anterior, o idee în produsul vandabil - Oglinda VAHA. Firma a fost fondată în iunie 2019 în Germania, prin lansarea oglinzii de exerciţii fizice – aceasta ţine practic locul antrenorului personal, dar şi dispozitivelor de care utilizatorii ar avea nevoie de obicei într-o sală de sport.
Potrivit lui Călin Popescu, valoarea investiţiilor de până acum în VAHA depăşesc 50 de milioane de euro, fiind direcţionate în produs, tehnologie, marketing şi expansiune. Mare parte a echipei are ADN românesc, o parte dintre angajaţi aflându-se la Cluj, dar Popescu a cofondat firma împreună cu partenera sa de afaceri din Germania Valerise Bures. „S-au facut multe restructurări şi schimbări de organizare în ultimul an. Majoritatea românilor care erau deja parte din echipa tech rămân în continuare parte din grupul Bioniq”, a precizat Călin Popescu. El adaugă că tranzacţia s-a făcut la o valoare aproximativ egală cu evaluarea firmei din ultimele runde de investiţie.
Potrivit unui comunicat de presă al Bioniq, „După această achiziţie, VAHA va face parte din platforma globală a Bioniq, permiţând echipei să lanseze servicii de sănătate şi wellness personalizate. În prezent, Bioniq există în opt ţări din regiunea EMEA şi plănuieşte să se extindă în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite, până la finalul lui 2023. (…) Aceasta este doar o mostră din viitorul sănătăţii personalizate în forma soluţiilor de wellness personalizate şi fitnessului de acasă, condus de informaţii şi inovaţie”.
Călin Popescu va rămâne în cadrul echipei în continuare, păstrându-şi rolul de CTO, deţinut anterior. „Negocierile au durat câteva luni, rapididatea şi găsirea uşoară a consensului de integrare a echipelor şi produselor a accelerat foarte mult totul. A existat şi există o sinergie grozavă între modelul de business al bioniq care vinde suplimente personalizate bazate pe teste de sânge şi modelul VAHA orientat pe personalizarea antrenamentelor din confortul casei. Liantul comun este ideea de personalizare şi consolidarea unei platforme de sănătate personalizată care să abdordeze atât partea nutriţională, cât şi cea legata de mişcare şi activităţi”, a declarat el pentru Business Magazin.
Bioniq oferă suplimente nutriţionale personalizate pentru fiecare client - fiecare dintre aceştia încep un program al companiei cu o analiză biochimice, inclusiv un test de sânge. Potrivit presei internaţionale, compania, care are sediul central în Londra, strânsese la începutul anului finanţări în valoare de 15 milioane de dolari de la OKS Group şi Medsi Group.
Călin Popescu precizează că bioniq are deja un produs global, numit bioniq GO care se poate livra şi în România. „Produsele high level are portofoliului înca nu au România ca piaţă principală, însă dat fiind interesul românilor pentru tehnologie şi health awarness, considerăm România ca o piaţă interesantă în Europa pentru expansiunile viitoare.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro