Bode, despre dosarul 10 august: Dacă sunt probe noi se poate formula o nouă cerere de reluare

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 10 martie 2021 30 afişări

Dacă sunt identificate probe noi se poate formula o nouă cerere de reluare a urmăririi penale în dosarul 10 august, dar se pot formula cereri de intervenţie în dosarele penale deschise de victime, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

Bode, despre dosarul 10 august: Dacă sunt probe noi se poate formula o nouă cerere de reluare

„Niciodată nu am comentat şi nu comentez deciziile instanţei. Dar nu putem să ne facem că nu vedem ce a văzut o lume întreagă, ce s-a întâmplat pe 10 august. Odată cu publicarea motivării ordonanţei de clasare, am avut o discuţie cu dl ministru al Justiţiei, la apelul dlui Iohannis, un grup de lucru format din structurile noastre, din Secretariatul General, de la MAI şi Ministerul Justiţiei, s-au întâlnit şi pot să va spun în felul următor, dar este o ipoteză: Ministerul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară pentru verificarea respectării procedurii administrative din timpul cercetării penale. De asemenea, dacă sunt identificate probe noi se poate formula o nouă cerere de reluare a urmăririi penale”, spune la TVR Lucian Bode.

El apreciază că este un act de voinţă pe care trebuie să-l manifeste Ministerul Justiţiei şi Ministerul de INterne.

„Eu sunt dispus, prin toate structurile noastre, să contribuim la acest demers. Sediul materiei, fără să pasez responsabilitatea, este evident la Ministerul Justiţiei. În momentul în care, în urma analizării motivării, punctul de vedere va trebui prezerntat public”, adaugă ministrul de Interne.

De asemenea, Bode mai spune că se pot formula cereri de intervenţie în dosarele penale deschise de victimele manifestării din 10 august.

„Cred cu tărie că o clarificare în opinia publică a tot ceea ce s-a întâmplat acolo este nevoie. (...) Sunt răni care trebuie închise”, conchide Bode.

Suspecţii din dosarul „10 August” nu au fost chemaţi pentru a fi audiaţi la sediul DIICOT, după reunirea dosarelor, cu excepţia fostului ministru Carmen Dan, a prefectului Capitalei de atunci şi fostului primar al Sectorului 3, Aurelian Bădulescu, se arată în motivarea privind clasarea cauzei.

În motivare Tribunalului Bucureşti, privind clasarea dosarului „10 August” se arată că în urma controlului ierarhic superior la plângerea formulată persoanele interesate, procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia de clasare infirmă această soluţie şi dispune redeschiderea urmăririi penale, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea şi temeinicia ordonanţei procurorului şef al DIICOT, Giorgiana Hossu, doar cu privire la soluţia acestuia de infirmare a ordonanţei de clasare şi redeschidere a urmăririi penale, celelalte soluţii dispuse de procurorul de caz şi menţinute de procurorul ierarhic superior fiind excluse verificării judecătorului de cameră preliminară, în această procedură.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bode,
dosarul 10 august,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.