BREAKING Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră astfel pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cel mai mare jucător din sistemul bancar local, a anunţat marţi seară la Bursa de Valori Bucureşti că a ajuns la un acord cu francezii de la Societe Generale pentru achiziţia BRD Pensii. Banca de la Cluj intră astfel pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II.
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon II, creând sinergii între companiile Grupului Banca Transilvania”, spune Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
După depozitele bancare, pensiile private sunt al doilea cel mai important activ financiar al populaţiei, o acumulare istorică de capital pentru România, continuă el.
“De aceea sistemul de pensii private reprezintă o sursă stabilă de capital care contribuie la finanţarea statului, dar şi a mediului privat, având o perspectivă investiţională pe termen lung. Credem că, prin capabilităţile noastre, putem să contribuim accelerat la dezvoltarea acestui pilon fundamental al economiei noastre, oferind clienţilor o gamă diversificată de produse de economisire”.
Pentru achiziţie este nevoie în România de aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Grupul Banca Transilvania, prin fondul Pensia Mea, gestionat de BT Pensii, este pe piaţa pensiilor facultative din 2019, debut făcut tot printr-o achiziţie. De la finalizarea tranzacţiei, BT Pensii a reuşit să îşi dubleze numărul de participanţi la fondul de pensii facultative Pensia Mea. În prezent, Pensia Mea are aproape 57.000 de participanţi, iar activele în administrare au crescut cu 7,4% în primele trei luni din acest an.
Sistemul de pensii private din România, incluzând fondurile de pensii obligatorii şi cele facultative, înseamnă active totale de peste 131 miliarde de lei, la finalul anului 2023, iar raportat la PIB, acesta reprezenta 8,48% din PIB-ul anual, înregistrând randamente nominale nete pozitive în ultimii 15 ani. Fondurile de pensii private au peste 8,8 milioane de participanţi, iar obiectivul principal al acestora este investirea prudentă în active de calitate pentru a obţine valoare suplimentară pentru aceştia după vârsta pensionării”, se arată în raport.
ZF a scris în ianuarie că banca de Cluj şi austriecii de la VIG prin Carpathia Pensii sunt în finală pentru achiziţia BRD Pensii, cu active de 6 mld. lei şi 600.000 de participanţi la Pilonul II şi Pilonul III.
Banca Transilvania are în grup o companie de administrate de pensii private, respectiv BT Pensii, activă în prezent doar pe segmentul de pensii facultative Pilon III. BT Pensii administrează fondul Pensia Mea, care potrivit celor mai recente date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, are active de 237 mil. lei investite în numele a aproximativ 60.000 de români. Director general al BT Pensii este Corina Cojocaru, iar preşedinte Aurel Bernat, fost CEO, BT AM.
Grupul financiar Banca Transilvania, care include Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit din România în funcţie de activele gestionate, are activitate şi pe segmentul de administrare de investiţii, brokeraj bursier, leasing. Banca Transilvania are o capitalizare bursieră de 25,2 mld. lei. De la începutul anului 2024 acţiunile s-au apreciat cu 30% pe tranzacţii de 1 mld. lei. Spre comparaţie indicele principal BET a urcat cu 16,7%.
Anunţul BRD:
În conformitate cu art. 234 din Regulamentul ASF nr. 5/ 2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, BRD - Groupe Société Générale S.A. informează investitorii că BRD şi Société Générale Assurances au ajuns la un acord cu Banca Transilvania privitor la vânzarea pachetelor de acţiuni pe care cele două entităţi le deţin la BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., o companie activă pe piaţa administrării fondurilor de pensii, cu o activitate neesenţială pentru Grup în România. BRD rămâne pe deplin angajată în sprijinirea economiei României prin intermediul activităţilor sale de Retail, Corporate, Investment banking, Asigurări, Gestiunea activelor, Leasing şi Mobilitate. Finalizarea tranzacţiei de vânzare a companiei BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. este aşteptată să aibă loc în primul semestru al anului 2025.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro