BREAKING:Vladimir Putin anunţă operaţiuni militare în Ucraina. Explozii raportate în mai multe oraşe

Autor: Dorin Oancea Postat la 24 februarie 2022 19 afişări

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, într-un discurs joi dimineaţă, că trupele sale vor acţiona în regiunea separatistă din Ucraina pe care a declarat-o independentă săptămâna aceasta. Explozii au fost auzite la Kiev, Odessa, Harkov, dar şi în alte oraşe.

BREAKING:Vladimir Putin anunţă operaţiuni militare în Ucraina. Explozii raportate în mai multe oraşe

Autorităţile aviatice ucrainene au emis un anunţ de restricţionare a spaţiului aerian al ţării începând de joi dimineaţa devreme şi până la miezul nopţii.. Alerta, cunoscută sub numele de Notice to Airmen (NOTAM), acoperă toate cele cinci regiuni de informare a zborurilor (FIRS) din ţară - restricţionând aviaţia în regiunile din jurul Kievului, Dnipro, Lviv, Odessa şi Simferopol.

Într-o alocuţiune rostită joi dimineaţă la televiziunea naţională, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat acţiuni militare în Donbas, îndemnând forţele ucrainene să depună armele şi să se întoarcă acasă, potrivit agenţiilor de presă de stat RIA-Novosti şi TASS.

Putin a avertizat că toată responsabilitatea pentru orice eventuală vărsare de sânge va fi pe conştiinţa guvernului ucrainean şi a spus că este încrezător că militarii ruşi îşi vor face datoria.

Echipa CNN din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, situat în nord-estul ţării, aude un "flux constant de explozii puternice".

Reporterii CNN de la faţa locului au raportat, de asemenea, că au auzit explozii în apropierea capitalei Kiev.

Vladimir Putin a declarat: "Planurile noastre nu sunt de a ocupa Ucraina, nu intenţionăm să ne impunem nimănui".

Joi dimineaţa devreme, Putin a declarat că trupele sale vor întreprinde acţiuni militare în Donbas, zona din estul Ucrainei care conţine regiunile Donetsk şi Luhansk, deţinute de separatişti, pe care le-a recunoscut luni ca fiind independente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rusia,
ucraina,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.