Bucureştiul va găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020
Bucureştiul a fost desemnat, vineri, la Geneva, de membrii Comitetului Executiv al UEFA, să găzduiască, pe Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.
Oraşele ce vor organiza partide din cadrul Euro-2020 sunt următoarele:
-Finala şi semifinalele - Londra (Anglia);
- Un meci din sferturile de finală şi trei din faza grupelor - Munchen (Germania), Baku (Azerbaidjan), Sankt Petersburg (Rusia), Roma (Italia);
- Un meci din optimile de finală şi trei din faza grupelor - Copenhaga (Danemarca), Bucureşti (România), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Bilbao (Spania), Budapesta (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Glasgow (Scoţia).
Candidaturile următoarelor oraşe au fost respinse: Minsk (Belarus), Sofia (Bulgaria), Ierusalim (Israel), Stockholm (Suedia), Cardiff (Ţara Galilor) şi Skopje (Macedonia).
Potrivit raportului de evaluare a celor 19 dosare de candidatură, întocmit de UEFA, România are de rezolvat în următorii şase ani probleme de infrastructură pentru a organiza în condiţii optime meciuri de la Euro-2020. Astfel, raportul pentru România scoate în evidenţă slaba legătură dintre Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi oraşul Bucureşti.
Alte aspecte de îmbunătăţit se întâlnesc la stadion. Finalizată în 2011, Arena Naţională are o capacitate de 54.851 de locuri şi a găzduit finala Ligii Europa în 2012. Conform UEFA, stadionul are o capacitate mare, dar nu întruneşte toate condiţiile forului european, una dintre acestea fiind numărul insuficient de locuri de parcare. În plus, nici numărul minim de loje permis de UEFA nu este îndeplinit de Arena Naţională. De asemenea, cerinţele UEFA privind ospitalitatea şi mass-media nu sunt întrunite în totalitate.
Referitor la locurile de cazare din Capitală, numărul acestora este la limită, iar cele de categorie inferioară acoperă doar parţial cerinţele UEFA. Însă preţurile sunt competitive, iar autoritatea naţională de turism a promis că tarifele nu vor creşte cu ocazia turneului.
Raportul mai remarcă experienţa limitată a municipalităţii bucureştene în organizarea unor evenimente majore şi că planificatele investiţii în infrastructura din zona stadionului nu au fost elaborate în amănunt.
Dacă echipa naţională a României va reuşi calificarea la CE din 2020, două dintre partidele tricolorilor din faza grupelor se vor disputa la Bucureşti.
Niciuna din cele 13 ţări alese prin vot de Comitetul Executiv al UEFA nu se va califica direct la Euro-2020. Toate reprezentativele din Europa vor fi împărţite în zece grupe de calificare, din care la turneul final vor merge ocupantele primelor două poziţii.
Alte patru selecţionate vor obţine biletele pentru Campionatul European prin intermediul Ligii Naţiunilor, noua competiţie UEFA care va debuta în toamna anului 2018.
În decembrie 2012, UEFA a decis să organizeze, sub sloganul "EURO pentru Europa", un turneu final de-a lungul întregului continent, pentru a marca 60 de ani de la prima ediţie a Campionatului European, care a avut loc în 1960.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro