Bula imobiliară se sparge în 2019: Scad preţurile locuinţelor din Londra până în Hong Kong
Piaţa imobiliară de lux nu a fost una apetisantă în 2018.
Cei care au încercat să vândă în oraşe precum Londra, Los Angeles şi New York s-au lovit de o serie de factori micro şi macro economici, în timp ce persoanele care au încercat să cumpere, de cealaltă parte, au fost nevoiţi să accepte preţuri exagerate şi dobânzi în creştere, potrivit Bloomberg.
În 2019 toţi indicatorii arată că lucrurile vor deveni mai rele pentru vânzători. Londra, Amsterdam, Hong Kong, Munchen, Toronto şi Vancouver – toate sunt în pragul unei bule imobiliare, iar preţurile vor scdea, potrivit unui raport realizat de gigantul bancar elveţian UBS Group.
„În SUA, dacă te uiţi pe date, este foarte limpede”, spune Jon Woloshin, şeful diviziei de imobiliare din cadrul UBS Global Wealth Management.
În segmentul de lux, pe care Woloshin îl situează la circa 3.000 de dolari pe metru pătrat sau mai mult, „a fost clar o încetinire în piaţă”, spune el.
Cumpărătorii străini, în special chinezii bogaţi care au alimentat bula cumpărând agresiv, se retrag acum, în parte din cauza unui dolar puternic, dar şi din cauza dobânzilor în creştere care fac proprietariatul să arate mai puţin atractiv.
Astfel, oferta rămâne ridicată dar cererea a scăzut semnificativ.
Şi în Londra preţurile exagerat de mari corelate cu incertitudinea generată de Brexit a dus la o încetinire a pieţei imobiliare. În luna septembrie, preţurile la locuinţe au scăzut cu 0,7% faţă de anul anterior, potrivit Biroului de Statistică.
Prin comparaţie cu martie 2016, când preţurile au crescut cu 14,8% de la an la an, situaţia actuală reprezintă o încetinire ce pregăteşte reduceri dramatice de preţuri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro