Câciu: Bugetul pe anul 2025 este unul robust, axat pe dezvoltare
Bugetul pe anul 2025 este un buget robust, axat pe dezvoltare şi pe folosirea resurselor financiare pe care România le are la dispoziţie din fonduri europene si PNRR pentru realizarea investiţiilor de care ţara noastră are nevoie, declară, sâmbătă, deputatul PSD, Adrian Câciu.
„Un buget record pentru investitii, de 7,8% din PIB (30,1 miliarde euro) superior deficitului prognozat, un buget care isi propunere exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile României atat din politica de coeziune cat si din politica agricola comuna dar si din PNRR (o alocare istorica de 4,6% din PIB, respectiv peste 17,5 miliarde euro) dar si diminuarea cheltuielilor de functionare a statului cu 0,5 puncte procentuale”, spune fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Câciu adaugă că suntem într-un moment de recesiune economică la nivel european, iar incertitudinea economică este în creştere în toată lumea.
„Continuarea războiului din Ucraina generează contagiune negativă în toată Europa, mai ales în ţările aflate la graniţa cu războiul. Ţările europene, în care noi exportăm 70% din total, sunt în recesiune sau au creşteri economice firave. Ultimele date Eurostat arată că Germania, Austria şi Estonia au avut al doilea an de cădere economică.
Iar în ultimul trimestru din 2024 Zona Euro a stagnat, Franţa şi Irlanda au intrat şi ele pe minus iar Italia a stagnat”, scrie deputatul pe Facebook.
El mai spune că peste criza economică vine şi nevoia reducerii deficitelor bugetare.
„Cel putin 12 ţări europene iau măsuri de reducere a deficitelor bugetare. Agenţiile de rating au retrogradat Franta şi au redus perspectiva noastră şi a Austriei. Nu avem altă soluţie decât să ne facem curat în propria ogradă şi să ne dezvoltăm prin investiţii masive. Noi am reuşit să ţinem economia pe plus. Şi astăzi venim astăzi cu un buget bazat pe reforme şi investiţii”, declară Câciu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA