Câciu: România obţine aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică

Autor: Dorin Oancea Postat la 04 octombrie 2022 28 afişări

Câciu: România obţine aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică

România obţine aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin, anunţă ministrul Finanţelor Adrian Câciu. 

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe iniţiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare desfăşurată marţi, 4 octombrie, la Luxembourg.

”Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE şi reacţia rapidă, fermă şi coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a şasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin RepowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) şi din devansarea licitării certificatelor ETS alocate naţional aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obţinută de România practic s-a dublat, faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro. În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susţinută şi de ţara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol RepowerEU a unor măsuri privind independenţa energetică din PNRR iniţial, în condiţiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea iniţială a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Regulamentul oferă, de asemenea, şi posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanţarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate. În acelaşi timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanţări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranţa că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind RepowerEU şi în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiţii care să conducă la creşterea independenţei energetice şi la combaterea sărăciei energetice. În acelaşi timp, adoptarea RepowerEU va facilita şi actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare şi Rezilienţă” , a spus Adrian Câciu.

Impactul economic şi financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF, pregătirea reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 şi a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanţarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferinţe a părţilor a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022 şi rolul fiscal şi non-fiscal al vămilor UE sunt temele care au completat agenda reuniunii Ecofin.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.