Când vom putea zbura din nou la fel ca înainte de pandemie, potrivit autorităţilor de zbor

Autor: Ioana Matei Postat la 01 mai 2021 1794 afişări

Când vom putea zbura din nou la fel ca înainte de pandemie, potrivit autorităţilor de zbor

Odată cu pandemia multe companii aeriene s-au aflat în situaţia în care au fost nevoite să îşi ţină avioanele la sol chiar şi câteva luni, iar în prezent încă nu s-au reluat toate cursele de linie la nivelul din 2019. Eurocontrol (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Europene) estimează într-un scenariu optimist că până în iunie 2021 traficul aerian îşi va reveni la 45% din nivelul din 2019. Cu toate că raportul Eurocontrol lansat în luna ianuarie arăta o scădere de 72% în luna martie în ceea ce priveşte traficul aerian, scăderea a fost mai mică, de 64%, ceea ce ar putea însemna o revenire mai rapidă faţă de previziunile iniţiale.

Indiferent unde alege să călătorească un turist, fie aproape de casă, în Europa, fie la câteva ore bune de zbor, un lucru e sigur, vara 2021 arată total diferit faţă de sezonul estival de anul trecut, iar dorinţa de a călători a românilor reprezintă un semn al revenirii.

Pandemia a schimbat regulile jocului, iar jucătorii din turism, cel mai pus la încercare sector economic, s-au văzut în situaţia în care tot ce ştiau nu mai era valabil, iar ca să supravieţuiască crizei medicale cu efecte economice au adaptat pachetele turistice la noile vremuri. Dacă înainte de pandemie toţi ştiam pe cineva care a dat o fugă într-un city-break măcar o dată pe lună, acum sigur avem câte un prieten de pe reţelele sociale care a pus poze din Egipt, Maldive, Dubai sau Zanzibar, ca urmare a curselor charter introduse de agenţii spre aceste destinaţii. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pandemie,
zbor,
autoritati,
revenire,
curse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.