Care este cel mai nou business al superstarului David Beckham

Autor: Andra Stroe Postat la 12 martie 2018 413 afişări

După ce nu a mai putut să practice sportul care l-a făcut celebru, fotbalistul David Beckham s-a reorientat, şi a reuşit să îşi construiască, pe baza celebrităţii sale, un adevărat imperiu financiar. Cel mai nou business lansat de acesta este adresat reprezentanţilor sexului tare, şi este realizat în colaborare cu unul dintre giganţii industriei cosmeticela nivel mondial, compania L’Oréal.

Care este cel mai nou business al superstarului  David Beckham

Superstarul  David Beckham a lansat o nouă gamă de produse cosmetice pentru bărbaţi, House 99, în colaborare cu L’Oréal SA. Evenimentul a avut loc într-un fost depozit din Londra, transformat în club de noapte. Printre produse, se număra creme de faţă, uleiuri pentru îngrijirea bărbii şi diverse balsamuri. „Majoritatea tipilor pe care îi cunosc se ocupă de ei înşişi”, spune superstarul. Mesajul vedetei pentru reprezentanţii sexului tare este: „Hidrataţi-vă!”.

Cu branduri precum Maybelline sau Urban Decay, lideri mondiali pe piaţa de make-up, L’Oréal deţine aproape o cincime din piaţa de profil. În ceea ce priveşte produsele pentru îngrijirea bărbaţilor, Procter & Gamble Co. (deţinătorul Old Spice şi Gillette) şi Unilever Group (cu deodorantul Axe şi Dollar Shave Club) sunt principalii distribuitori.

Intrată pe piaţa destinată destinată sexului tare cu branduri precum Aesop şi Scrubd, pentru House 99,  L’Oréal vrea să urmeze paşii specifici lansării produselor destinate femeilor, şi anume, construirea comunităţilor în online, pe YouTube şi Instagram. Se pare că interesul domnilor este crescut, ăn condiţiile în care, pe Instagram, hashtagul  „beard” a fost folosit de 29 de milioane de ori, adică de mult mai multe ori decât  „soccer”.

„Există un interes tot mai mare pentru îngrijirea în întreaga lume", spune David Fridlevski, director general al Casei 99 şi Biotherm, o altă unitate L'Oréal pe care Beckham a aprobat-o din 2015.

Euromonitor estimează că vânzările la nivel global ale produselor destinate înrijirii bărbaţilor se vor ridica anul acesta la 50 de miliarde de dolari.  De altfel, pe piaţă exista companii care vând inclusiv mascara, eye-liner şi fond de ten pentru bărbaţi.

Gachoucha Kretz, profesor de marketing la şcoala de afaceri HEC din Paris., este optimist în privinţa brand-ului nou lansat de fostul fotbalist: „Dacă există un tip care să-i convingă pe bărbaţi să folosească mai multe produse cosmetice, este Beckham", spune ea. Retragerea lui Beckham din fotbal în 2013 nu l-a împiedicat pe el şi pe soţia sa, Victoria, designer şi fostă Spice Girl, să-şi extindă un imperiu al afacerilor. Beckham Brand Holdings, care supraveghează afacerile cuplului, a înregistrat în 2016 venituri peste 50 de milioane de euro. „Nu voi fi mereu capabil să fiu imaginea unor branduri, aşa că vreau să creez afaceri unde nu trebuie să îmi folosesc imaginea. Dar chiar şi în spatele scenei, vreau să îmi păstrez faţa bine hidratată”, spune Beckam

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.