Aeroportul Otopeni, în top 5 CELE MAI PROASTE din LUME. Ne lăudăm cu numărul record de pasageri, dar aglomeraţia de aici ne plasează aproape pe aceeaşi poziţie cu aeroportul din Kuweit

Autor: Andra Stroe Postat la 11 mai 2019 2490 afişări

Cozi interminabile, toalete murdare, întârzieri şi anulări ale zborurilor sunt câteva dintre numeroasele probleme cu care milioane de clienţi ai companiilor aeriene se confruntă zilnic.

Aeroportul Otopeni, în top 5 CELE MAI PROASTE din LUME. Ne lăudăm cu numărul record de pasageri, dar aglomeraţia de aici ne plasează aproape pe aceeaşi poziţie cu aeroportul din Kuweit

Ce companii aeriene ar trebui să evităm şi care aeroporturi oferă cele mai proaste condiţii? Aeroportul Internaţional Otopeni se află pe „lista neagră”. 

 

AirHelp, companie care ajută pasagerii să obţină compensaţii pentru zboruri anulate, a evaluat 132 de aeroporturi pe baza a trei factori: performanţa la timp, calitatea serviciilor şi opţiunile pentru alimente şi cumpărături. Primul reprezintă 60% din scor, iar celelalte criterii reprezintă fiecare câte 20%. Datele AirHelp provin de la mai mulţi furnizori comerciali, împreună cu o bază de date proprie, plus 40.000 de sondaje realizate printre pasageri, colectate în 40 de ţări în cursul anului 2018.

 

În topul clasamentului AirHelp care cuprinde cele mai bune aeroporturi din lume, se află: Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, Qatar; Aeroportul Internaţional Tokyo din Japonia; şi Aeroportul Internaţional din Atena, din Grecia, care au ocupat primele locuri încă de când au început evaluările în 2015.

 

Top zece cele mai bune aeroporturi din 2019:

1. Hamad International Airport, Qatar (DOH)

2. Tokyo International Airport, Japonia (HND)

3. Athens International Airport, Grecia (ATH)

4. Afonso Pena International Airport, Brazilia (CWB)

5. Gdansk Lech Wałęsa Airport, Polonia (GDN)

6. Sheremetyevo International Airport, Rusia (SVO)

7. Changi Airport Singapore, Singapore (SIN)

8. Rajiv Gandhi International Airport, India (HYD)

9. Tenerife North Airport, Spania (TFN)

10. Viracopos/Campinas International Airport, Brazilia (VCP)

Congestiile continuă să fie cea mai mare problemă de care se lovesc aeroporturile. Această industrie se confruntă cu o creştere rapidă a turismului global. Organizaţia Mondială de Turism estimează că sosirile internaţionale au crescut cu 6%, până la 1,4 miliarde în 2018. „Unele aeroporturi se extind rapid, dar este încă o problemă majoră pentru majoritatea, în special în timpul orelor de vârf", spune Zillmer. Care sunt însă aeroporturile care au ocupat ultimele locuri în clasamentul AirHelp?

Top zece cele mai proaste aeroporturi din 2019

123. London Gatwick Airport, Regatul Unit (LGW)

124. Billy Bishop Toronto City Airport, Canada (YTZ)

125. Porto Airport, Portugalia (OPO)

126. Paris Orly Airport, Franţa (ORY)

127. Manchester Airport, Regatul Unit (MAN)

128. Malta International Airport, Malta (MLA)

129. Henri Coanda International Airport, România (OTP)

130. Eindhoven Airport, Olanda (EIN)

131. Kuwait International Airport, Kuwait (KWI)

132. Lisbon Portela Airport, Portugalia (LIS)

AirHelp a evaluat şi 72 de companii aeriene prin performanţa la timp, calitatea serviciilor şi procesarea reclamaţiilor, fiecare dintre acestea cântărind în mod egal. Pentru al doilea an consecutiv, Qatar Airways s-a clasat pe primul loc în topul companiilor aeriene, urmat de American Airlines, Aeromexico, SAS Scandinavian Airlines şi Qantas. În partea de jos a listei au rămas Ryanair, Korean Air, Kuwait Airways şi companiile britanice EasyJet şi Thomas Cook Airlines. Condiţiile mai bune ale vremii au condus la mai puţine întreruperi ale zborurilor în 2018, spune Zillmer, îmbunătăţind performanţa la timp pretutindeni.

O zonă în care Henrik Zillmer, directorul executiv al AirHelp spune că multe companii aeriene trebuie să-şi îmbunătăţească operaţiunile este cea a reclamaţiilor. În loc să anuleze un zbor, de îndată ce este clar că un avion nu va putea zbura, multe companii forţează pasagerii să aştepte la aeroport în timpul întârzierilor lungi ale zborului.

Cele mai bune zece linii aeriene din 2019:

1. Qatar Airways (care a obţinut un punctaj de 84% la performanţa timpului)

2. American Airlines (75%)

3. Aeromexico (78%)

4. SAS Scandinavian Airlines (73%)

5. Qantas (79%)

6. LATAM Airlines (77%)

7. WestJet (74%

8. Luxair (78%)

9. Austrian Airlines (71%)

10. Emirates (75%)

Cele mai proaste zece companii aeriene din 2019:

63. Adria Airways (67%)

64. Aerolineas Argentinas (80%)

65. Transavia (62%)

66. Laudamotion (51%)

67. Norwegian (70%)

68. Ryanair (65%)

69. Korean Air (69%)

70. Kuwait Airways (42%)

71. EasyJet (67%)

72. Thomas Cook Airlines (57%)

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aeroport,
companii aeriene,
otopeni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.