Casa Albă, îngrijorată de o intensificare a antisemitismului în Europa după atentatele din Franţa

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 ianuarie 2015 82 afişări

Preşedinţia Statelor Unite şi-a exprimat îngrijorarea, marţi seara, faţă de o intensificare a antisemitismului în Europa şi în Franţa, după luarea de ostatici care a avut loc vineri la Paris într-un magazin cu specific evreiesc, în care au fost omorâţi patru evrei.

"Atacul violent împotriva comunităţii evreieşti din Franţa de vineri după-amiaza (...) a fost ultimul dintr-o serie de incidente foarte îngrijorătoare în Europa şi peste tot în lume, care sunt reflexul unui val ascendent de antisemitism", a declarat şeful de Cabinet de la Casa Albă Denis McDonough.

"În numele preşedintelui (Barack Obama), sunt aici pentru a afirma solidaritatea naţiunii noastre cu poporul francez şi cu comunitatea evreiască din Franţa şi din lume, pentru a condamna cu cea mai mare forţă atacurile violente de săptămâna trecută" contra săptămânalului Charlie Hebdo şi unui supermarket cu specific evreiesc din Paris, a adăugat oficialul american de rang înalt.

"Nu vom slăbi în angajamentul nostru de a combate flagelul antisemitismului", a subliniat McDonough.

El a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane adunate într-o mare sinagogă din Washington pentru a aduce un omagiu victimelor atentatelor de la Paris, cele mai sângeroase din Europa din ultimele decenii, soldate cu 17 morţi şi 20 de răniţi. Cei trei atacatori jihadişti au fost omorâţi de către poliţie.

Această reuniune, care a avut loc marţi seara într-o sinagogă din capitala federală americană şi în cadrul căreia au luat cuvântul reprezentanţi ai Guvernului, Congresului şi ambasadorul Franţei Gérard Araud, a fost organizată de către American Jewish Committee, o asociaţie a comunităţii evreieşti americane, cea mai importantă din lume după cea din Israel, cu 4,5 până la 5,7 milioane de americani evrei, potrivit unor estimări diferite.

Preşedintele Obama, secretarul de Stat John Kerry, numeroşi congresmeni şi mii de americani şi-au exprimat în ultimele zile compasiunea şi solidaritatea faţă de francezi.

Îngrijorarea Statelor Unite cu privire la o intensificare a antisemitismului în Europa, inclusiv în Franţa, nu datează de la atentatele de săptămâna trecută, iar Departamentul de Stat a subliniat-o cu regularitate, în ultimii ani, în rapoartele sale asupra libertăţii religioase şi drepturilor omului în lume.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
FRANŢA,
ANTISEMITISM
/actualitate/casa-alba-ingrijorata-de-o-intensificare-a-antisemitismului-in-europa-dupa-atentatele-din-franta-13764165
13764165
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.