Castelul regal Săvârşin, inaugurat, marţi, după opt ani de restaurare
Familia Regală va dezveli, marţi, la ora 14.00, placa inaugurală gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a castelului regal Săvârşin, sărbătorindu-se încheierea unui proces pe care Regele Mihai şi principesa moştenitoare l-au dorit un exemplu pentru societatea românească.
Evenimentul va avea loc în grădina castelului, chiar în preajma intrării în edificiu. Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu vor lua parte la eveniment, în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor credinţei şi societăţii civile bănăţene, potrivit unui anunţ publicat pe blogul Familiei Regale a României.
Astfel, vor fi inaugurate, marţi, atât lucrările de construcţie, la exterior şi interior, cât şi lucrările de refacere a decoraţiunilor interioare şi mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948.
Potrivit Casei Regale, zecile de echipe de dulgheri, zidari, fierari, ţesători, ebenişti, argintari, lucrători în alamă, în porţelan, parchetari, instalatori, electricieni, specialişti IT, lucrători în ceramică "au considerat munca lor drept un exemplu pentru întreaga societate şi şi-au făcut cu mândrie şi plăcere datoria". Au lucrat, în aceşti opt ani, sute de meşteri, de multe ori împreună cu membrii Familiei Regale, care au contribuit direct la multe dintre procesele de refacere a edificiului istoric şi elementelor lui interioare.
"Se sărbătoreşte mâine încheierea unui minuţios, laborios şi vast proces de restituire istorică şi culturală, pe care majestatea sa Regele Mihai şi alteţa sa Regală Principesa Moştenitoare l-au dorit un exemplu pentru întreaga societate românească", se spune în anunţul Casei Regale.
Pe domeniu există încă un număr de clădiri vechi de mai mică dimensiune, care vor fi restaurate de-a lungul anilor care vor veni, folosind procesul de reconstrucţie drept un mijloc de instruire pentru tinerii români doritori de a-şi însuşi arte şi meserii.
Inaugurarea de marţi, de la castelul regal Săvârşin, va fi urmată de o demonstraţie în aer liber a Asociaţiei Române de Aeromodelism. Timp de 25 de minute, unsprezece membri ai asociaţiei vor efectua o demonstraţie cu aeromodele de zbor liber, captive şi acrobate electrice, pe peluza din faţa castelului.
Evenimentul de la castelul regal Săvârşin este un eveniment dedicat zilei de naştere a Regelui Mihai I, care a împlinit, duminică, 94 de ani.
Lucrările de restaurare au durat din mai 2007 până în octombrie 2015. Ele s-au desfăşurat după un plan iniţial realizat de arhitectul Casei Regale Şerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu şi arhitectul Emilian Cordoş şi a oferit consultanţă profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. Specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în toţi aceşti opt ani. Principalele companii de construcţie care au lucrat la castel au fost Pro Restauratio din Cluj şi, în anul 2015, ICCO Braşov. Totodată, au colaborat la acest proiect Remus Beleiu şi compania sa de artişti în arta lemnului MobilArt din Arad.
O importantă contribuţie la cei opt ani de lucrări au avut-o angajaţii Casei Regale, precum şi colaboratori externi, din localitatea Săvârşin şi din comune limitrofe, precizează Casa Regală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro