În toamna anului trecut, guvernul a modificat legislaţia privind „importul” de personal non-UE, în sensul că, dacă până atunci companiile erau obligate să le ofere străinilor un salariu la cel puţin nivelul salariului mediu la nivel naţional (de circa 2.700 de lei net pe lună), ulterior a rămas obligativitatea de a le acorda cel puţin salariul minim pe economie (de 1.162 de lei net în 2018, respectiv 1.263 de lei net în 2019).

Ce îi motivează totuşi pe vietnamezi să vină în România, dacă salariul minim pe care îl pot obţine acum este de doar 270 de euro pe lună?

„Când ne-am decis să aducem vietnamezi, la acea vreme în Vietnam salariul mediu era în jur de 230 de dolari. Noi am oferit la vremea respectivă 520 de euro net pentru că era exact salariul mediu pe economie pe care noi îl aveam obligatoriu de acordat. Acum, legislaţia nu ne mai ajută în niciun fel, pentru că niciun vietnamez nu va mai veni decât pe salariul pe care l-am oferit în prima fază, de 520 de euro. Ca atare, legea schimbată acum nu ne mai ajută cu nimic”, a spus Ivan Firsa de la Vard Tulcea.

Şi lanţul de restaurante City Grill, care a demarat anul trecut un proiect-pilot prin care a adus 5 angajaţi din Nepal în restaurantele din Bucureşti, vrea să „importe” anul acesta 100 de angajaţi nepalezi pentru a acoperi necesarul de personal.

„Au început să apară muncitorii din Asia şi în industria ospitalităţii, iar City Grill este un exemplu în acest sens. Chiar săptămâna trecută vorbeam cu reprezentanţii unui hotel din Cluj care şi-au adus 16 nepalezi, în hotelurile din Poiană lucrează deja filipinezi, începe să se contureze din ce în ce mai mult această tendinţă”, a subliniat Călin Ile, director general Ibis Rimânia şi preşedintele Federaţiei Hoteliere din România.

O altă soluţie găsită de angajatori pentru acoperirea deficitului de personal a fost recrutarea de personal din zonele adiacente oraşelor mari. Spre exemplu, atât City Grill, cât şi McDonald's aduc, în fiecare zi, câte 200 de muncitori din localităţile din jurul Bucureştiului să lucreze în restaurantele din Capitală. Această practică a început să fie implementată de câţiva ani de către angajatorii din producţia de componente auto din Arad, Timiş, Braşov sau Sibiu, care au fost nevoiţi să asigure transportul angajaţilor care proveneau din zone aflate şi la 200 de kilometri distanţă de fabrică