În cazul în care guvernul nu înţelege de vorbă bună, ar fi perfect justificată o decizie a primarului general de suspendare a livrării energiei termice către clădirile guvernamentale până când guvernul plăteşte Primăriei Capitalei sumele de bani datorate, este de părere fostul liberal Ludovic Orban.

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 10 noiembrie 2022 63 afişări

În cazul în care guvernul nu înţelege de vorbă bună, ar fi perfect justificată o decizie a primarului general de suspendare a livrării energiei termice către clădirile guvernamentale până când guvernul plăteşte Primăriei Capitalei sumele de bani datorate, este de părere fostul liberal Ludovic Orban.

„În cazul în care guvernul PSDNL nu înţelege de vorbă bună, ar fi perfect justificată o decizie a primarului general de suspendare a livrării energiei termice către clădirile guvernamentale până când guvernul plăteşte primăriei capitalei sumele de bani datorate conform prevederilor legale”, scire pe Facebook Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei.

El afirmă că „mai bine să le îngheţe ţurloaiele guvernanţilor decât să sufere de frig bucureştenii”.

Premierul Nicolae Ciucă spune, joi, că a avut mai multe întâlniri cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe care l-a rugat să vină cu o soluţie tehnică referitoare la sistemul de termoficare din Bucureşti.

„Nu m-a dus capul până acum să îl sun pe Câciu să-i cer să-i plătească datoriile lui Nicuşor Dan”, spune Marcel Ciolacu, după ce primarul Capitalei i-a cerut să-l sune pe ministrul de Finanţe, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria companiei Termoenergetica faţă de Elcen.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut miercuri, din nou, apel la Guvern să sprijine Capitala „pentru a putea trece cu bine de această iarnă”.

„Funcţionarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluţii”, afirma edilul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
nicuşor dan,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.