Criza locuinţelor la nivel european, declanşată de chiriile în creştere şi preţurile foarte mari ale proprietăţilor, a devenit un subiect sensibil în campania electorală din UE din acest an, partidele de extremă dreaptă folosindu-se de nemulţumirea tot mai mare a populaţiei pentru a creşte în sondaje, arată o analiză realizată de The Guardian.

Cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, în care se preconizează că partidele de extremă dreapta vor ajunge pe primul loc în nouă state membre ale UE şi pe locul al doilea sau al treilea în alte nouă state, locuinţele ar putea deveni un motor la fel de puternic ca şi imigraţia pentru susţinerea extremei drepte.

În ultimele luni, lipsa locuinţelor accesibile a dus la proteste în oraşe precum Lisabona, Amsterdam, Praga, Milano, dar şi la Londra, în condiţiile în care tinerii spun că preţurile actuale le ”mănâncă” jumătate din venituri, iar ipotecile sunt de 10 ori mai mari decât salariul mediu.

Potrivit Eurostat, în cele 27 de state membre UE, preţurile locuinţelor au crescut cu 47% între 2010 şi 2022, iar chiriile au crescut cu 18% în aceeaşi perioadă. În unele ţări, mai mult de o cincime din gospodării cheltuiesc 40% sau mai mult din venitul net pentru chirie.

Un exemplu al impactului pe care criza locuinţelor o poate avea în alegeri este situaţia din Olanda, unde partidul de extremă dreaptă condus de Geert Wilders a câştigat în 2023 mizând puternic pe mesajele împotriva emigrantilor, care ar fi de vină pentru criza din sectorul imobiliar. Potrivit lui Geert Wilders, de vină pentru criza din sectorul rezidential ar fi inclusiv studenţii străini, al căror număr a crescut puternic în ultimii ani.

În facultăţile din această ţară sunt şi câteva mii de studenţi români, majoritatea locuind în campusuri, dar şi în apartamente pe care le împart mai mulţi tineri. Potrivit poveştilor multora dintre ei, rezervarea din timp a unei locuinţe în Olanda este o etapă esentială în procesul de mutare pentru studii, în condiţiile în care locurile disponibile sunt foarte puţine, iar căutarea lor începe şi cu un an înainte.

De fapt, potrivit The Guardian, problemele din Olanda au început să fie vizibile cu mai bine de 10 ani în urmă, când organizaţiile caritabile, precum De Regenboog, au remarcat schimbări în profilul persoanelor care solicitau locuinţe sociale. Deodată, nu mai era vorba de persoane fără adăpost, ci de tineri sau bătrâni care aveau joburi sau pensii, dar nu îşi mai permiteau plata chiriei.

În medie, o casă costă acum 452.000 euro în această ţară, de peste 10 ori mai mult decât salariul mediu anual de 44.000 euro. Preţul caselor s-a dublat în ultimii 10 ani, iar în zonele populare creşterea ajunge şi la 130%. O casă nou construită costă acum de 16 ori mai multe decât salariul mediu.

Piaţa închirierilor este la fel de disfuncţională. Chiriile din sectorul privat, care reprezintă aproximativ 15% din totalul stocului de locuinţe din ţară, au crescut vertiginos. O singură cameră într-o casă din Amsterdam costă 950 de euro pe lună; un studio costă 1.500 de euro sau mai mult, iar un apartament pentru trei persoane ajunge la 3.500 de euro. Concurenţa între cei care îşi pot permite astfel de sume - cum ar fi expaţii - este atât de acerbă, încât mulţi dintre ei plătesc o taxă lunară pentru un serviciu online care caută pe site-urile imobiliare, trimiţând alerte prin SMS la câteva secunde după ce apar anunţuri potrivite.

Între timp, lista de aşteptare în sectorul locuinţelor sociale, care este de aproximativ două ori mai mare decât cea a locuinţelor private, este în medie de şapte ani la nivel naţional - dar în marile oraşe, în special în Amsterdam, aceasta poate ajunge până la 18 sau 19 ani. Unii analişti spun că parte din problemă este politica lansată de guvern la începutul anilor 2010, când a desfiinţat Ministerul Locuinţelor şi al Planificării şi a liberalizat vânzările de locuinţe, ceea ce a făcut ca aproximativ 25% din apartamentele din cele patru mari oraşe ale ţării să fie acum deţinute de investitori.

În paralel, o serie de măsuri legislative, precum scutirea de impozit pe ipotecă pentru cumpărători, menite să ajute tinerii să achiziţioneze o primă locuinţă, au sfârşit prin a ajuta proprietarii existenţi să investească în mai multe proprietăţi şi să stimuleze creşterea preţurilor. În acelaşi timp, subvenţiile pentru construcţia de locuinţe aproape că au dispărut.

Anul trecut, peste 1.200 de persoane au solicitat ajutor pentru găsirea unor locuinţe accesibile organizaţiei De Regenboog, iar 535 au primit spaţii în blocuri de apartamente care aşteaptă să fie renovate, case pe care familiile le-au moştenit recent, dar pe care nu vor încă să le vândă sau şcoli nefolosite.

"Europa a băut Kool-Aid-ul anilor 1980... pieţele erau bune, planificarea era rea", a declarat Raportorul special al ONU pentru Locuinţe, Balakrishnan Rajagopal. "Dar pieţele au grijă doar de ele însele. Dacă se renunţă la planificarea de stat, nimeni nu mai furnizează locuinţe. Şi asta este ceea ce permite PVV (n.red partidul de extremă dreaptă din Olanda), de exemplu, să dea vina pe emigranţi pentru criza olandeză, când nu există nicio dovadă că migranţii sunt de vină. Dacă vrem să oprim ascensiunea extremei drepte, să o privăm de ceva oxigen, lucruri precum locuinţele trebuie să fie considerate drepturi fundamentale."