Ce ingrediente se găsesc într-un Big Mac? Adevărul despre cel mai popular burger de la McDonald's

Autor: Cristina Roşca Postat la 11 iunie 2024 50 afişări

Ce ingrediente se găsesc într-un Big Mac? Adevărul despre cel mai popular burger de la McDonald's

Doar 35% dintre producătorii cu care colaborează compania Premier Restaurants România, cea care administrează reţelea locală de restaurante de tip fast food McDonald’s, sunt autohtoni, restul fiind străini, arată raportul de sustenabilitate al companiei.
“În 2023, 30% din cheltuielile cu furnizorii au mers către cei 35% producători locali. Restul de 70% din cheltuieli au mers către furnizori internţionali”, arată aceeaşi sursă.

Compania care administrează McDonald’s în România este cel mai mare actor din piaţa de restaurante, un business de 1,7 mld. lei anul trecut, cu 18% mai mult decât în 2022. Businessul creşte constant, atât pe fondul deschiderii de noi localuri, cât şi pe fondul orientării românilor către restaurante de acest fel, într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Inflaţia record a redus puterea de cumpărare a românilor, care au devenit astfel mai prudenţi când vine vorba de modul în care îşi cheltuie bani. În aceste condiţii, oamenii migrează de la restaurantele a la carte către fast-food şi de la acestea din urmă către covrigării şi patiserii.

Ţinând cont de acest comportament de consum, McDonald’s a deschis în România în 2023 şase noi restaurante, ajungând la 102 unităţi. Acestea sunt însă alimentate cu produse care la bază ingrediente ce provin în special de la furnizori internaţionali.
“Ne bucurăm să lucrăm cu un număr extins de parteneri şi furnizori, atât furnizori locali, cât şi companii internaţionale. Colaborăm cu furnizori din întreaga lume, care respectă întocmai standardele impuse de noi sau care se certifică pentru a le respecta.Politica noastră de selectare a furnizorilor se bazează pe selectarea acelor parteneri care pot satisface cerinţele de calitate şi cantitate şi care demonstrează angajamentul de a se dezvolta durabil, respectând în acelaşi timp cerinţele de mediu şi de natură socială”, scrie în raportul companiei.

Compania nu dă exemple de producători locali cu care colaborează sau de bunuri pe care le achiziţionează de pe plan autohton.

“Avem în vedere garanţia disponibilităţii şi continuităţii produselor, iar de fiecare dată când este posibil, alegem să colaborăm cu producători locali, cu sediul în România”, scrie în raport, fără alte detalii.
Brandul McDonald’s este prezent local în sistem de franciză, adus de grupul maltez Premier Capital.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
furnizori,
mcdonald's

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.