Ce se va alege de autostrăzile din România după taxarea de 3 euro pe suta de kilometri
Şoferii care vor circula pe autostradă între Piteşti şi Constanţa vor fi obligaţi să achite o taxă, iar din banii astfel colectaţi vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei, a declarat săptămâna trecută premierul Victor Ponta. Care vor fi consecinţele?
În primăvara acestui an, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi centura sud a Bucureştiului, pe care autorităţile îşi propun să le construiască prin concesiune până la alegerile din 2016, vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.
Odată cu introducerea taxelor de autostradă, unele state au resimţit scăderi acute ale volumelor de trafic. Traficul pe autostrăzile din Portugalia a scăzut la jumătate în 2012 şi cu 68% în primele trei luni din 2013, potrivit Financial Times. Mai mult, pe unele tronsoane şoferii nu mai circulă deloc. Valoarea taxei de autostradă pentru un drum de 220 de kilometri de la Lisabona la Castelo Branco este mai mare decât suma cheltuită pe combustibil.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro