Ce spune Ciucă, despre boicotarea companiilor austriece

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 09 decembrie 2022 559 afişări

Ce spune Ciucă, despre boicotarea companiilor austriece

Este o decizie individuală, spune premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, despre faptul că unii dintre români şi-au închis conturile din băncile deţinute de companii austriece.

„Este o decizie individuală, a fiecărui cetăţean. Trăin într-o ţară liberă, în care fiecare ia deciziile pe care le consideră că este bine să le ia”, spune premierul Nicolae Ciucă, despre faptul că unii dintre români au anunţat şi-au închis conturile la Raiffeisen şi la BCR, bănci deţinute de companii din Austria.

Ciucă a evitat să spună dacă are conturi în bănci austriece.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a cerut joi companiilor de stat să-şi închidă conturile de la Raiffeisen şi Erste: „comportamentul Austriei a fost sfidător, revoltător, afgresiv şi nesimţit la adresa României”.

Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Externe a decis admiterea Croaţiei în Spaţiul Schengen, anunţă Preşedinţia cehă a instituţiei, precizând că au fost respinse solicitările României şi Bulgariei.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
austria,
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori