Cea mai mare controversă din SUA: Trump şi-a anunţat victoria în ciuda faptului că numărătoarea continuă în statele cheie

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 04 noiembrie 2020 265 afişări

Preşedintele american Donald Trump a contestat legitimitatea alegerilor, însă a declarat că şi-a asigurat victoria, chiar dacă voturile încă sunt numărate în statele care vor decide soarta alegerilor.

„Este o ruşine pentru ţara noastră. Vom merge la Curtea Supremă a SUA”, a spus liderul de la Casa Albă, adăugând că va cere oprirea voturilor.

Totodată, bătălia din unele state cheie – Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin – rămâne prea strânsă pentru a se ajunge la un rezultat decisiv.

„Ne pregăteam să câştigăm alegerile. Sincer vorbind, deja le-am câştigat”, a adăugat Trump.

Preşedintele a mai declarat pe Twitter că democraţii încearcă să fure alegerile, iar voturile nu pot fi exprimate după închiderea secţiilor de votare. Reţeaua de socializare s-a sesizat şi a marcat conţinutul drept „potenţial fals”.

Joe Biden a obţinut până acum 68,3 milioane de voturi populare, mai mult decât a numărul înregistrat de Hillary Clinton în timpul alegerilor din 2016. Candidatul Partidului Democrat are nevoie de 32 de voturi în Colegiul Electoral pentru a deveni următorul preşedinte al Statelor Unite.

„Ştiam că va fi un drum lung, dar suntem destul de optimişti. Cred că suntem pe cale să câştigăm alegerile”, a declarat fostul vicepreşedinte.

Între timp, Wall Street Journal anunţă că alegerile se bazează masiv pe rezultatele din Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan, iar The New York Times spune că numărarea voturilor poate dura câteva zile pentru a se ajunge la un rezultat decisiv.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
joe biden,
alegeri,
voturi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.