Centrala de 170 milioane de euro dezvoltată de grupul japonez Marubeni şi ELCEN intră în exploatare din 2017

Autor: Ioan Dornescu Postat la 29 iulie 2014 46 afişări

ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România, şi Marubeni Corporation din Japonia au semnat marţi contractul pentru înfiinţarea societăţii mixte care va construi o centrală pe gaze la Fântânele (judeţul Mureş), investiţia de 170 milioane euro urmând să fie finalizată în 2017.

Societatea mixtă, SC Fântânele Gas Power SA, va fi deţinută în proporţie de 90% de către Marubeni Corporation, restul de 10% din acţiuni revenind Electrocentrale Bucureşti. Centrala pe gaze va avea o capacitate de circa 250 MW, iar compania nou creată va funcţiona ca producător independent de energie (IPP), se arată într-un comunicat ELCEN.

"Implementarea proiectului de la Fântânele, în colaborare cu Marubeni, este benefică nu numai pentru ELCEN, cât şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Flexibilitatea şi eficienţa soluţiei tehnice alese pune la dispoziţia sistemului o sursă pentru echilibrare şi capacitatea necesară ca rezervă la regenerabile", a declarat, în comunicat, directorul general al ELCEN, Gabriel Ignat.

La semnarea documentelor pentru înfiinţarea societăţii mixte au participat directorul general al ELCEN, Hiroshi Tachigami, preşedintele Marubeni Europower, precum şi alţi reprezentanţi ai celor două companii şi din partea autorităţilor.

"Fântânele este primul nostru proiect de investiţie în infrastructura din România şi suntem încântaţi pentru atingerea acestei etape de dezvoltare, ca parte a strategiei pe termen lung pentru o participare mai semnificativă în Europa Centrală şi de Est. Marubeni Europower urmăreşte să-şi extindă prezenţa în România, iar acest proiect pilot poate să demonstreze stabilitatea, siguranţa şi funcţionalitatea unei pieţe de energie care tinde către un sistem energetic independent", a afirmat, la rândul său, preşedintele Marubeni Europower.

Proiectul presupune realizarea unor unităţi de producţie de energie electrică alimentate cu gaze naturale, amplasate în incinta fostei Centrale Termoelectrice Fântânele, care este în prezent dezafectată.

În ceea ce priveşte finanţarea, circa 30% din capital va fi aport în numerar al Marubeni la capitalul social al societăţii mixte, restul urmând să fie asigurat prin împrumuturi de la instituţii de credit şi/sau bănci comerciale. ELCEN va contribui cu aport în natură, prin terenul necesar realizării proiectului şi accesul la utilităţi.

"Noua companie va fi înregistrată la Registrul Comerţului pe parcursul lunii august 2014, urmând să fie parcurse toate etapele necesare obţinerii închiderii financiare. Potrivit estimărilor actuale, construcţia centralei va fi realizată în aproximativ 18 luni de la data închiderii financiare a proiectului. Intrarea în exploatare comercială a noii centrale ar urma să aibă loc în 2017", se mai arată în comunicat.

Producătorul de electricitate şi căldură controlat de stat şi corporaţia japoneză Marubeni au semnat în luna iunie a anului trecut un acord pentru o investiţie de 150 milioane de euro într-o centrală de producţie a energiei în Fântânele.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (85%) şi acoperă 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional.

Compania a fost înfiinţată în decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, şi este deţinută de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie.

În 2013, ELCEN a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 1,7 miliarde de lei (380 milioane de euro) şi un profit net de 51 milioane de lei (11,7 milioane de euro).

ELCEN urmează să se divizeze şi să transfere părţi din patrimoniu către două societăţi nou înfiinţate, Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, care vor trece ulterior la autorităţile locale, iar compania rămasă va fuziona cu RADET.

Fondată în 1858 în Japonia, Marubeni Corporation este un conglomerat industrial care acoperă diverse segmente, incluzând infrastructură, energie, transporturi, construcţii, finanţe, retail, industria textilă, industria celulozei, imobiliare, logistică şi IT. În anul fiscal încheiat la 31 martie 2014, Marubeni a obţinut venituri de peste 100 miliarde dolari şi un profit operaţional de peste 2 miliarde dolari.

Marubeni Europower este divizia europeană a Marubeni Corporation pentru dezvoltarea proiectelor IPP. În România, compania este prezentă din 1975, fiind implicată în diverse proiecte în domeniul industriei chimice şi metalurgice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONTRACT,
INVESTIŢIE,
CENTRALĂ
/actualitate/centrala-de-170-milioane-de-euro-dezvoltata-de-grupul-japonez-marubeni-si-elcen-intra-in-exploatare-din-2017-12998565
12998565
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.