China şi Rusia se angajează să-şi consolideze relaţiile în urma unei întâlniri într Putin şi Xi Jinping
China şi Rusia este necesar "să-şi dea mâna" şi să-şi strângă relaţiile în faţa creşterii "riscurilor externe", a declarat preşedintele Xi Jinping într-o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin în Tadjikistan, a anunţat vineri agenţia China Nouă, relatează AFP.
Cei doi lideri s-au întâlnit - a patra oară anul acesta - joi, la Duşanbe, capitala fostei republici sovietice, la un summit al Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), scrie China Nouă.
Din OCS, pe lângă China şi Rusia mai fac parte patru ţări din Asia Centrală, şi anume Tadjikistanul, Kazahstanul, Uzbekistanul şi Kîrgîzstanul.
Apropierea economică dintre Moscova şi Beijing s-a accelerat anul acesta, prin contracte importante în domeniul energetic, în contextul în care cele două state se confruntă cu contexte geopolitice tensionate, şi anume criza ucraineană şi, respectiv, diferende teritoritoriale în Marea Chinei de Est şi de Sud.
Cele două ţări este necesar să-şi "îmbunătăţească susţinerea reciprocă, să se deschidă mai mult unul faţă de cealaltă şi să-şi dea mâna pentru a se ajuta reciproc", cu scopul de "a face faţă împreună riscurilor şi provocărilor externe" şi de a consolida "dezvoltarea", a declarat Xi Jinping în cursul întâlnirii, potrivit agenţiei de presă de stat.
Cele două ţări au încheiat, în mai, după zece ani de negocieri dificile, un contract uriaş privind furnizarea de gaze naturale ruseşti Chinei, evaluat la aproximativ 400 de miliarde de dolari, pe o perioadă de 30 de ani.
Angajată într-o confruntare fără precedent de la Războiul Rece cu Occidentul, după ce a anexat Crimeea şi în criza din estul Ucrainei, Rusia caută să-şi reorienteze către Asia exporturile de hidrocarburi.
Potrivit agenţiei China Nouă, Putin a vorbit joi despre o situaţie regională şi internaţională "instabilă", afirmând că speră ca cele două puteri "să continue să avanseze asupra unor proiecte importante petroliere şi gazifere", dar şi în domeniul nuclear.
Preşedintele rus a lansat cu mare pompă, în urmă cu o săptămână, în Siberia Orientală, proiectul de construire a gazoductului "Forţa Siberiei" - 4.000 de kilometri de conducte între zăcăminte de gaze naturale din imensa republică Iakuţia şi Marea Japoniei, până în estul fronterei chineze.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro