Banca Centrală Europeană ezită în continuare să renunţe la poziţia potrivit căreia creşterea inflaţiei este una temporară, spre deosebire de banca centrală americană (Fed). Dife­renţa de opinie dintre cele două bănci centrale generează nesiguranţă pe piaţă, analiştii şi economiştii încer­când să determine cine are dreptate.

Unii analişti consideră că ambele bănci au dreptate având în vedere contextele lor diferite, deşi BCE este mai expusă riscului unei politici greşite în următoarele luni, scrie Kathimerini.

Divergenţa de direcţie a politicii monetare este justificată, cel puţin pe baza dovezilor actuale, consideră Fabio Balboni, economist HSBC. Acesta explică faptul că în SUA redresarea este într-o fază mai avansată, presiunile inflaţioniste s-au acumulat mai rapid, şi mai important, dinamica de pe piaţa muncii duce la presiuni mai puternice asupra salariilor. Până acum în Europa, există dovezi limitate ale unui impact al inflaţiei ridicate asupra salariilor, iar ajustarea pieţei muncii este mai graduală decât în SUA. Iar aceasta reduce riscul materializării unui ciclu vicios între salarii şi inflaţie.

„În plus“, adaugă Balboni, „BCE trebuie să aibă grijă de 19 ţări, unele dintre care sunt în faza incipientă a redresării şi au nevoie în continuare de susţinere“.

„Întrebările reale sunt dacă inflaţia va începe să scadă la începutul anului viitor şi la cel nivel se va stabiliza în această lume nouă“, notează Frederik Ducrozet, global strategist în cadrul Pictet Wealth Mana­gement. „Cred că ambele bănci centrale vor continua să aştepte ca inflaţia să se tempereze la un anumit punct în prima jumătate a anului viitor, şi amândouă vor avea dreptate“.

Acesta arată că se aşteaptă ca inflaţia din zona euro să atingă un vârf în noiembrie şi să scadă puternic în ianuarie. Există totuşi un risc ridicat ca BCE să se înşele cu privire la inflaţie, adaugă Ducrozet. Lucrurile stau puţin diferit pentru Fed. Vârful inflaţiei va veni la începutul anului 2022, existând riscul ca inflaţia să persiste vreme mai îndelungată decât se anticipase.

Salomon Fiedler, economist Berenberg, spune că atât Fed-ul, cât şi BCE „pot avea dreptate cu privire la caracterul tranzitoriu al inflaţiei, într-un sens. Actualele rate foarte ridicate ale inflaţiei de ambele părţi ale Atlanticului conţin cu siguranţă mari componente tranzitorii“.

Zsolt Darvas, economist Bruegel, invocă trei factori ce sugerează că BCE ar trebui să fie mai prudentă decât Fed-ul: stimulentele fiscale au fost mai ample în SUA decât în zona euro, caracteristicile structural ale economiei zonei euro sunt diferite de cele din economia americană, ultimul indicator de bază al inflaţiei este de 4,1% în SUA, în timp ce în zona euro se situează la 2,6%.

Potrivit lui Hans-Werner Sinn, fost director al institutului german ifo, strategia BCE a dobânzilor ultrascăzute şi achiziţiilor de obligaţiuni va declanşa o creştere puternică a inflaţiei.

Din cauza nesiguranţei privind traiectoria inflaţiei, americanii pun bani la saltea.

Potrivit Fitch Ratings, graţie nivelului ridicat al economiilor acumulate în pandemie, poziţiile financiare ale gospodăriilor din Europa şi SUA rămân favorabile.