Cine iese învingător din coşmarul scumpirilor: OMV Petrom îşi dublează profitul net după primele trei trimestre, până la 1,67 mld. lei. „Cererea pentru produsele noastre a revenit la nivelurile pre-COVID“
Scumpirea fără precedent a gazului natural, a energiei electrice şi aprecierea barilului de petrol s-au tradus în dublarea profitului net al OMV Petrom după primele trei trimestre ale anului.
Scumpirea fără precedent a gazului natural, a energiei electrice şi aprecierea barilului de petrol s-au tradus în dublarea profitului net al OMV Petrom după primele trei trimestre ale anului. OMV Petrom se alătură astfel unor companii ca Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, toate câştigătoare nete ale scumpirilor de coşmar din domeniul energetic.
OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, a înregistrat la finalul primelor trei trimestre un profit net de 1,67 mld lei (circa 340 de milioane de euro), dublu faţă de cele 826 de milioane de lei înregistrate în perioada similară din 2020, arată datele financiare publicate ieri de compania petrolieră.
Mai departe, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 17 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), cu 13% mai mult faţă de primele nouă luni din 2020. Creşterea rezultatelor s-a bazat pe scumpirea accelerată a resurselor naturale şi a energiei electrice, fenomen care a afectat întreaga Europă anul acesta. „În România, cererea pentru produsele noastre a revenit (în T3 2021), în general, la nivelurile pre-COVID“, se arată în raportul pentru al treilea trimestru al companiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro