Craciun fericit!

Cine sunt câştigătorii celei de-a doua ediţii a Galei Premiilor Brâncoveanu

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 02 octombrie 2015 125 afişări

Nouă personalităţi marcante din domeniul culturii au fost premiate în cadrul ediţiei din acest an a Galei Premiilor Brâncoveanu, la care au participat peste 300 de invitaţi.

Cine sunt câştigătorii celei de-a doua ediţii a Galei Premiilor Brâncoveanu

Oameni de cultură, reprezentanţi ai Academiei Române, diplomaţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass-media au participat la Gala de aseară şi au fost alături de cei nouă laureaţi şi de membrii juriului.

Cele şapte categorii premiate au fost Muzică, Arhitectură, Arte Plastice, Istorie, Literatură, Teatru şi Sculptură. Acestora li s-au adăugat două premii speciale, acordate de Fundaţia Alexandrion unor oameni remarcabili, care au pus o amprentă importantă asupra domeniilor în care activează.

Astfel, premiul pentru Secţiunea Muzică a fost acordat domnului Marin Cazacu, muzician eminent, violoncelist, solist concertist al Filarmonicii George Enescu, membru al Trio-ului Pro Arte, cu activitate concertistică în Româia, Europa, Asia şi cele două Americi.

Arhitectul şi profesorul universitar Emil Barbu Popescu este laureatul Secţiunii Arhitectură. La cei 77 de ani, este arhitect cu proiecte pe planşetă şi profesor şi are, în portofoliu, lucrări de reper în arhitectura românească: Academia de Fotbal de la Mogoaşoaia, Casa Olimpismului, Sediul Federaţei Române de Fotbal sa Stadionul Sportul Studenţesc.

Câştigătorul Secţiunii Arte Plastice este pictorul şi graficianul român Sorin Dumitrescu, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Academia de Arte din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Românie, din 2006.

Fundaţia Magazin Istoric a prmit prmeiul pentru categoria Istorie. Magazin Istoric este una dintre cele mai longevive reviste din România. Apărută în anul 1967, a împlinit 48 de ani şi a ajuns publicarea a 583 de numere.

Profesor, dramaturg, eseist şi poest, Dumitru Radu Popescu a fost laureatul Secţiunii de Literatură, în timp ce Mihai Măniuţiu a câştigat premiul la Teatru. Cea de-a 7-a categorie – Sculptura – l-a avut drept câştigător pe cunoscutul sculptor Ştefan Râmniceanu.

Premiilor speciale au fost acordate de Fundaţia Alexandrion istoricului Ladislau Gyemant, pentru contribuţiile originale la dezvoltarea şcolii de istorie a Transilvaniei şi o carieră închinată cercetărilor istorice, dar şi col. (rtr.) ing. Dorin Petruţ, care a luptat în Irak şi s-a sacrifcat pentru protejarea vieţii colonelului Allen Brown, şeful de stat major al NTM-I (NATO Training Mission Irak).

“I-am onorat, astfel, pe cei care cred în puterea minţilor strălucite şi a spiritelor înalte, aducând un tribut uriaşei moşteniri istorice lăsate de Constantin Brâncoveanu, una dintre figurile emblematice ale spiritualităţii noastre naţionale. Credem cu tărie că este datoria noastră morală să păstrăm acest model în lumina şi atenţia societăţii române şi de aceea ne-am luat angajamentul de a organiza în fiecare an această Gală prin care onorăm valorile culturii române. Faptul că am avut alături de noi atât de muţi oameni este un semnal clar al faătului că încă mai există o şansă pentru cultură şi pentru cei care şi-au pus viaţa şi cariera în slujba ei”, a declarat dl. Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion.

Ca şi anul trecut, nominalizările, selecţia listei scurte şi decizia asupra câştigătorilor finali au aparţinut unui juriu extern, independent, format din reprezentanţi ai Academiei Române şi condus de Acad. Dan Berindei, Preşedintele Academiei Române. Din juriu au mai făcut parte: Marina Constantinescu, prof. univ. Dana Duma, prof. Filaret Acatrinei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. arh. Dorin Ştefan, prof. univ. dr. Eugen Negrici, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-Bedrosian şi Dumitru Constantin (secretarul juriului).

Premiile au constat într-o diplomă onorifică şi o statuie care reprezintă imaginea lui Constantin Brâncoveanu, realizată de sculptorul Ioan Bolborea.

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a fost prezentată de actriţa Maia Morgenstern, iar momentele artistice au fost asigurate de ansamblul de copii Muguraşii Brâncoveni, Casandra Maria Hausi şi grupul Anton Pann.

Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia Alexandrion şi-a pus amprenta în susţinerea artei, culturii şi sportului românesc. Sute de proiecte din aceste domenii, dar şi sponsorizări punctuale şi activităţi de într-ajutorare s-au concretizat cu sprijinul fundaţiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cine-sunt-castigatorii-celei-de-a-doua-editii-a-galei-premiilor-brancoveanu-14786513
14786513
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.