Oksana, o femeie din estul Ucrainei, îşi mărturiseşte povestea dureroasă pentru The Economist de la adâncimea de 500 de metri, dintr-o mină din apropierea oraşului Ternivka. Pandemia i-a luat mama şi soţul, iar conflictele armate ulterioare i-au răpit tatăl şi fiul cel mare. Cu oraşul natal distrus şi familia aproape complet dispărută, Oksana s-a reinventat ca miner, găsind în munca subterană o modalitate de a bloca amintirile dureroase. Schimbările aduse de război au remodelat piaţa forţei de muncă din Ucraina, aducând femeile într-un rol tot mai evident şi important în economie.

Oksana spune că şi-a pus viaţa pe pauză. Pandemia de Covid-19 i-a răpit mama şi pe soţul ei în urmă cu doi ani. Artileria rusă i-a ucis tatăl şi pe fiul cel mare în această primăvară. „M-am cufundat în munca mea”, povesteşte ea pentru The Economist undeva la adâncimea de 500 de metri, într-o mină de lângă Ternivka, un oraş din estul Ucrainei. Albul ochilor ei străluceşte în întunericul din jur. În vremurile când locuia în Bahmut, locul unora dintre cele mai crunte bătălii ale războiului, Oksana, în vârstă de 49 de ani, era profesoară de dans la un internat pentru copii săraci.

Astăzi, cu fosta ei casă şi oraşul natal distruse, şcoala închisă şi rudele cele mai apropiate moarte, ea este miner într-o mină de cărbune. După ce ruşii şi-au pornit invazia în februarie 2022, Oksana s-a refugiat în Polonia, unde a lucrat la spălat vase şi ca bucătar la un restaurant. Dar îi era dor de Ucraina. Prietenii i-au spus că minele Ternivka caută muncitori, iar ea s-a înscris. Noul ei loc de muncă plăteşte mai bine decât majoritatea, crede Oksana, şi oferă o pensie bună. Munca o ajută, de asemenea, să-şi blocheze amintirile, explică ea în timp ce face o pauză de la trierea cărbunelui. „Vreau să uit totul.”

Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut peste 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război. Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiile de la începutul războiului.

Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.

Aici intervin femeile din Ucraina. Războiul şi ocupaţia rusească au făcut imposibilă colectarea de date bune pentru statistică, dar există semne că femeile conduc din ce în ce mai mult economia ucraineană. Din cele 36.000 de companii mici şi mijlocii înregistrate în Ucraina până în acest an, 51% sunt conduse de femei, spune Iulia Sviridenko, ministrul economiei ţării. Un număr tot mai mare de femei încep să lucreze în industrie, construcţii şi minerit. „Vom vedea acest lucru la scară mai mare odată ce începem reconstrucţia”, explică ea.

În următorii ani, Ucraina va avea nevoie de o armată de medici şi psihologi care să aibă grijă de veteranii săi de război, inclusiv de miile de bărbaţi, femei şi copii cu membrele amputate şi de soldaţi traumatizaţi. Mulţi dintre îngrijitori, dacă nu majoritatea, vor fi femei. Sectoarele de energie, transport şi apărare, aşteptate să joace un rol uriaş în economie după război, vor atrage, de asemenea, mai multe muncitoare.

La complexul minier de lângă Ternivka, armata a recrutat 600 de oameni, aproximativ o zecime din forţa de muncă totală, spune directorul, Dmitro Zabielin. Pentru a compensa deficitul de angajaţi, aproximativ 300 de femei s-au alăturat colectivului redus. Mina a angajat femei înainte de război, dar niciuna nu lucra în subteran. Peste 100 dintre noii muncitori fac acum exact acest lucru. Oksana operează şi întreţine o bandă transportoare care aduce cărbunele la suprafaţă. Alte femei lucrează ca inspectori de siguranţă şi electricieni.

Se aude că vor avea colege noi. Olena, al cărei soţ, fost miner, comandă un pluton lângă Lugansk, învaţă să conducă trenurile care leagă secţiuni ale minei. Anna, care a împlinit recent 18 ani, va avea grijă de lifturile-cuşti care îi transportă pe mineri între niveluri. Ternivka se află cu mult în spatele primelor linii ale frontului, dar zona a fost lovită de rachete de croazieră ruseşti. „Este foarte înfricoşător”, spune Anna. „Dar atât timp cât sunt în subteran, nu pot să aud exploziile.”

Exploatarea cărbunelui este o muncă periculoasă, epuizantă. Războiul a făcut-o şi mai periculoasă. În timpul întreruperilor de electricitate cauzate de atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene iarna trecută, minerii de la Ternivka au trebuit să meargă până la 7 km, apoi să urce 680 de metri folosind scări de evacuare pentru a reveni la suprafaţă. Datorită noilor generatoare, minele pot menţine acum trenurile şi ascensoarele în funcţiune suficient de mult timp pentru a asigura o ieşire mai puţin chinuitoare.

Ucraina are un drum de parcurs când vine vorba de egalitatea de gen. Rata de participare a femeilor la forţa de muncă era în scădere înainte de război. A scăzut de la 54% în 1990 la 48% în ajunul invaziei. Femeile sunt suprareprezentate în educaţie, muncile casnice şi turism, profesii în care salariile sunt de obicei mici. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi s-a redus de la 26% în urmă cu şapte ani la 18,6% în prezent, dar rămâne cu mult peste media UE (12,7% în 2021). Până în 2017, când a fost în cele din urmă abrogată, o lege care datează din epoca sovietică interzicea femeilor 450 de profesii, de la şofer de camion la sudor. În anul următor, Ucraina a acordat femeilor din forţele armate aceleaşi drepturi ca ale soldaţilor bărbaţi. Aproximativ 43.000 de femei servesc în prezent în forţele armate, dintre care 5.000 în funcţii de luptă.

Stereotipurile persistă. „Femeile ar trebui să-şi urmărească ambiţiile în alte domenii”, apreciază domnul Zabielin, directorul minei, în biroul său. „O femeie este îngrijitoarea casei şi a familiei.” Dar el recunoaşte că mina probabil că nu va avea de ales decât să angajeze şi mai multe femei. Mulţi bărbaţi nu se vor întoarce niciodată de pe front, iar Ucraina va trebui să menţină o armată mare chiar şi după încheierea războiului. „Vecinul nostru”, spune el referindu-se la Rusia, „nu pleacă nicăieri.”

Oksanei îi este dor de viaţa anterioară şi de vechea ei slujbă, dar nu are intenţia să o părăsească pe cea nouă. S-a obişnuit cu zgomotul, întunericul şi praful şi cu coborârea lungă în subteran, spune ea. „Nu mai este la fel de înfricoşător ca războiul.”

Dar şi numărul de femei este limitat. Războiul a forţat să-şi caute adăpost în ţări străine aproape 6 milioane de ucraineni. Cea mai mare parte dintre ei sunt femei şi copii. 2,8 milioane sunt femei cu vârstă de muncă. Ucraina are şi va avea nevoie disperată de ele, scrie Bloomberg.

Eşecul în a le convinge să se întoarcă ar costa Ucraina 10% din Produsul Intern Brut anual de dinainte de război, a calculat Alexander Isakov de la Bloomberg Economics.

Este vorba de 20 de miliarde de dolari pe an în cel mai rău scenariu, o sumă care ar depăşi cu uşurinţă pachetul de ajutor propus de Uniunea Europeană, în care Ucraina ar primi 12,5 miliarde de euro pe an timp de patru ani.

Guvernul are planuri ambiţioase de reconstrucţie postbelică în care dimensiunea economiei s-ar dubla până în 2032. Însă ministerul economiei spune că Ucraina are cu 4,5 milioane mai puţini muncitori şi antreprenori decât ar fi necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Kievul îşi propune să acopere deficitul cu un amestec de refugiaţi care se întorc – dintre care 60% au diplome – şi talent străin.

Dar „doar oamenii fac PIB-ul unei economii”, a spus Oleg Gorohovski, directorul executiv al Monobank, un furnizor de servicii bancare pentru telefonie mobilă, în biroul său din Kiev. „Mă tem că mulţi oameni inteligenţi şi deştepţi, tineri, în special femeile, părăsesc Ucraina.”

Femeile, spune el, au un impact disproporţionat asupra cererii consumatorilor, deoarece tind să fie principalii factori de decizie atunci când vine vorba de achiziţiile casnice. „Fără ele va fi foarte greu”, a adăugat el.

Este probabil ca mulţi refugiaţi să se întoarcă. Cu toate acestea, există puţine garanţii cu privire la câţi, iar  a-i convinge să revină devine mai dificil cu cât războiul durează mai mult: a durat aproape un deceniu de la sfârşitul ultimului război al Europei, cel din Bosnia din anii 1990, pentru ca jumătate din cei 2 milioane de refugiaţi din timpul conflictului să se întoarcă acasă, potrivit UNHCR, agenţia ONU pentru refugiaţi.

Potrivit calculelor lui Isakov, un rezultat similar pentru Ucraina, în care doar jumătate din toţi refugiaţii se întorc, ar costa economia 10 miliarde de dolari pe an. Adică 5% din PIB. Soţi, parteneri şi familii s-ar muta în străinătate pentru a se alătura acelor femei care decid să rămână în ţările care le-au fost gazdă.

Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut de 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război.

Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiA de la începutul războiului. Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.