Ciolacu, despre votul din JAI: Rămâne întrebarea de ce am mers la pachet cu Bulgaria

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 12 decembrie 2022 14 afişări

Votul din Parlamentul Olandei, care a spus că susţine România, nu şi Bulgaria, „a fost, se pare, o capcană”, afirmă liderul PSD, Marcel Ciolacu. El spune că România, şi cu votul Austriei, nu ar fi intrat în Schengen. „Rămâne întrebarea de ce am mers la pachet cu Bulgaria”, încheie Ciolacu.

Ciolacu, despre votul din JAI: Rămâne întrebarea de ce am mers la pachet cu Bulgaria

„Am avut şi un sondaj de opinie cu referire directă la aderarea României la spaţiul Schengen, ca să vedem nemulţumirile românilor şi unde consideră românii ca s-a greşit. În sondaje există o anumită percepţie, o anumită frustrare faţă de un alt stat membru UE şi al Europei. Această abordare brutală din partea Austriei, care a ieşit dintr-o logică de uniune a statelor. (...) Rămâne întrebarea de ce am mers în continuare pe listă, la pachet cu Bultaria, atât timp cât exista o altă decizie a altui stat, respectiv Olanda, că nu va vota cu Bulgaria. Deci dacă Austria ar fi votat sau nu cu România, oricum nu am fi trecut de votul JAI. Acest pachet a fost trecut acum 10 sau 11 ani. Poate ar fi trebuit insitat la Comisie (Europeană - n.r.) ca propunerea să fie deja o splitare între România şi Bulgaria ca să putem avea o şansă mare”, spune Marcel Ciolacu.

Liderul PSD afirmă că familia europeană social-democrată a susţinut aderarea României la Schengen „fără rezerve”, în timp ce austriecii, care fac parte din PPE, au votat împotrivă.

Întrebat dacă aderarea României la Schengen ar trebui susţinută de Klaus Iohannis la Consiliul European, el spune că „alţi preşedinţi sau prim-miniştri cer mandat la parlamentul naţional, dar preşedintele Klaus Iohannis nu a cerut un mandat de la parlamentul naţional”.

„Era normal ca BUlgaria să nu voteze splitarea, ţinând cont că Olanda a anunţat că nu votează cu ei. (...) Cred că au fost nişte scăpări, cred că a fost o abordaregreşită. Oricum, la pachet cu Bulgaria, oricum România nu ar fi avut nicio şansă. Noi ne-am bucurat că Parlamentul olandez a spus că susţine România şi nu susţine Bulgaria, dar a fost, se pare, o capcană”, menţionează Ciolacu.

De asemenea, liderul PSD a explicat o declaraţie de-a sa, în care afirma că „vor exista consecinţe” pentru Austria.

„În aceste companii austriece de pe teritoriul României sunt lucrători români. Eu când am vorbit despre sancţiuni către AUstria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat, atunci nu te aştepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă şefia OSCE, ca România să nu folosească acest drept de veto. Dar până se ajunge la această paralelă, totuşi există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri”, încheie Marcel Ciolacu.

România şi Bulgaria nu au fost primite în spaţiul de liberă circulaţie Schengen deoarece Austria şi Olanda s-au opus în timpul şedinţei JAI de săptămâna trecută.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
schengen,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.