Ciolacu: Guvernul adoptă azi proiectul de buget pe 2025
Guvernul adoptă azi proiectul de buget pe 2025, unul fără modificări de taxe şi impozite, declară, sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu. El adaugă că este un buget de dezvoltare, în care investiţiile ajung la 150 de miliarde de lei, cu 30 de miliarde în plus faţă de anul trecut.
„20% din cheltuielile totale în 2025 merg către investiţii şi asta se va vedea în creşterea PIB la 1913 de miliarde lei. Iar la mijlocul anului viitor vom ajunge la un PIB de 2000 de miliarde lei. Adică 400 de miliarde de euro, dublu faţă de anul 2018, semn clar că România intră într-o altă ligă economică”, spune premierul.
El adaugă că, în paralel, se vor reduce costurile de funcţionare a statului cu 0,5 puncte procentuale şi vor fi ajustate şi cheltuielile de personal, şi cele de bunuri şi servicii.
„Protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. Am crescut din 1 ianuarie salariul minim la 4050 lei. În 2025, câştigul salarial net va creşte cu 6,1%, peste nivelul inflaţiei de 4,4%. Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici. Îmi asum decizia”, declară Ciolacu.
El mai spune că va continua sprijinul pentru economie şi IMM-uri cu toate schemele de ajutor de stat din Planul Bugetar Structural agreat cu Comisia Europeană.
„Sunt zeci de miliarde de lei ţintite spre creşterea producţiei industriale locale. Mi-aş dori să promovăm firme şi produse româneşti oriunde, chiar şi pe TikTok!”, transmite premierul.
În ceea ce priveşte investiţiile locale, prim-ministrul spune că va aloca 11 miliarde programelor Anghel Saligny şi PNDL, 8,2 miliarde proiectelor PNRR şi 3,3 miliarde celor din fonduri europene. În plus, va creşte considerabil în acest an descentralizarea finanţărilor publice către autorităţile locale, adaugă el.
„Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile. Este o alocare istorică de 4,6% din PIB, adică peste 17,5 miliarde euro. Sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre folosind banii europeni şi voi pune o presiune uriaşă pe toată lumea să luăm aceşti bani”, spune Ciolacu.
Premierul spune că a cerut ca suma alocată investiţiilor să fie mai mare decât deficitul, deoarece „aşa este corect pentru români”, iar acest lucru ar duce la autostrăzi finalizate, la construirea de noi spitale şi la un sistem de educaţie mai performant.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA