Ciolacu merge la PMB pentru a discuta cu Nicuşor Dan despre traficul din capitală şi urbanism

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 19 septembrie 2024 20 afişări

Ciolacu merge la PMB pentru a discuta cu Nicuşor Dan despre traficul din capitală şi urbanism

Premierul Marcel Ciolacu merge joi la PMB pentru a discuta cu Nicuşor Dan despre traficul din capitală şi legalitatea în urbanism. Cei doi s-au întâlnit şi marţi, la discuţie participând mai mulţi miniştri şi primarii de sector din Bucureşti.

„Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, va avea joi, 19 Septembrie, începând cu ora 9:30, o întâlnire de lucru cu Prim-Ministrul, Marcel Ciolacu, pe teme care vizează traficul rutier şi legalitatea în urbanism. Întâlnirea va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti”, anunţă PMB.

„Am convenit să nu dăm declaraţii, ceea ce nu o să fac, pentru că au fost multe puncte de vedere divergente. A fost o discuţie foarte bărbătească, asumată de toată lumea. Eu un singur lucru pot să spun, să nu încalc ceea ce am promis. Am fost şocat să constat că sunt oameni în poziţii importante care nu înţeleg că traficul e gererat de dezvoltare urbană haotică, adică sunt oameni care în continuare cred că traficul din Bucureşti vine din faptul că nu a acoperit Termoenergetica o groapă”, spunea Nicuşor Dan despre întâlnirea de la Palatul Victoria.

Premierul Marcel Ciolacu, alături de membrii Cabinetului responsabili pe domeniile aflate pe agenda, au avut marţi o întâlnire de lucru cu primarii Capitalei despre gestionarea traficului din Bucureşti şi alimentarea cu energie termică în sistem centralizat pentru iarna viitoare.

„Vreau să stabilim un dialog permanent şi un grup de lucru între Guvern-Primăria Capitalei şi primăriile de sector pentru că Bucureşti-ul are nevoie de un plan integrat şi coerent de rezolvare a problemelor şi de dezvoltare. Aveţi susţinerea Guvernului, implicarea tuturor miniştrilor pentru a debloca ceea ce nu a funcţionat până acum şi a lucra împreună pentru bucureşteni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dan,
ciolacu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.