Cîţu: Cât timp PNL va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 16 februarie 2022 43 afişări

Liderul PNL, Florin Cîţu, respinge ideea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional: „Este clar că atât timp cât Partidul Naţional Liberal va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI”. El spune că România a demonstrat că se poate finanţa chiar şi în cele mai complicate condiţii.

Cîţu: Cât timp PNL va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI

„Am văzut că sunt discuţii cu nu ştiu exact. Ce pot să spun românilor este clar că atât timp cât Partidul Naţional Liberal va fi la guvernare, nu va exista un acord cu FMI. Am demonstrat că putem să ne finanţăm în cele mai complicate condiţii. Nu vom accepta un acord cu FMI, chiar dacă acesta se va face, şi acolo discutăm despre Banca Naţională, Ministerul Finanţelor, Partidul Naţional Liberal nu susţine un acord cu FMI”, spune Cîţu.

El afirmă că este de acord cu reducerea contribuţiilor angajaţilor, dar şi cu scăderea TVA.

„Eu am spus că puterea de cumpărare a românilor e grav afectată în această perioadă, nu doar a celor din sectorul bugetar. Singurul mod în care putem azi să-i ajutăm pe toţi românii este acela de a reduce contribuţiile cu 5 puncte procentuale, dar pe noi ne interesează o măsură pentru toţi românii,, nu doar pentru cei din sectorul bugetar”, meţionează Cîţu.

Preşedintele PNL a fost întrebat de jurnalişti cum se poate suplimenta minusul de la buget, dacă vor fi diminuate TVA şi contribuţiile.

„14 miliarde de lei granturi din PNRR aşteaptă să îi luăm. Avem banii aceştia acolo. Nu este nicio scuză să nu luăm aceşti bani. Dacă facem reformele pe cheltuieli, lucrurile se vor aşeza. (...) Putem face investiţiile cu aceşti bani şi ceilalţi bani putem să-i folosim pentru restul, să îi ajutăm pe români”, conchide Florin Cîţu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
fmi,
tva

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.