Cîţu: în primul trimestru suma TVA restituită de stat companiilor a fost cu 600 mil. lei mai mică
Informaţiile oficiale arată că în primul trimestru suma TVA restituită de stat companiilor a fost în medie cu 600 de milioane de lei mai mică decât în trimestrul I al anului trecut, scrie preşedintele Senatului Florin Cîţu, pe Facebook.
„Pentru a arăta un deficit bugetar mai mic, companiile din România sunt, nu găsesc acum alt cuvânt, suprataxate. Banii pe care trebuiau să-i folosească pentru investiţii sau creşteri de salarii sunt "reţinuţi" de stat pentru a prezenta un deficit bugetar mai mic.
Şi cu toate aceste eforturi şi costuri pentru companiile care susţin din taxele lor bugetul României, în martie 2022 deficitul bugetar este MAI MARE decât în martie 2021. Este prima oară în 12 luni când se întâmplă acest lucru.
Soluţiile liberale au fost cele care au salvat economia în 2020 şi au livrat o creştere economică peste aşteptări în 2021. Doar soluţiile liberale vor salva economia şi în 2022. Trebuie doar aplicate. Încă se poate”, scrie politicianul PNL.
Cîţu precizează că aceasta este opinia sa de „economist îngrijorat de creşterea preţurilor, a dobânzilor, a şomajului şi de sărăcirea românilor (scăderea puterii de cumpărare)”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro